Bănci

BNP Paribas va plăti despăgubiri de până la 600 de milioane de euro într-un proces legat de practici înşelătoare cu credite în franci elveţieni

Foto: iStock

Banca franceză BNP Paribas a semnat un acord cu cel mai important grup de protecţie a consumatorilor din Franţa, CLCV, pentru plata unor despăgubiri cuprinse între 400 de milioane şi 600 de milioane de euro, după ce divizia sa de credite de consum a fost condamnată pentru practici înşelătoare legate de creditele ipotecare în franci elveţieni, potrivit cotidianului francez Le Parisien, citat de Reuters.

La sfârşitul lunii noiembrie anului trecut, BNP Paribas Personal Finance (BNPPF), cunoscută prin brandul său Cetelem, a fost găsită vinovată de disimularea riscurilor împrumutului său Helvet Immo în franci elveţieni, dintre care aproximativ 4.600 de contracte au fost semnate în 2008-2009.

Împrumutul, conceput pentru investiţii în vederea închirierii, fără taxe, a fost făcut în franci elveţieni, dar rambursabil în euro.

Rambursarea a crescut atunci când euro a căzut faţă de moneda elveţiană, după criza financiară din 2008. BNP Paribas şi CLCV nu au fost imediat disponibile pentru a comenta.

Cele mai recente știri

To Top