Transporturi

CFR Călători atenţionează asupra unui concurs fals ce oferă ca premiu un card-cadou de transport pe calea ferată

Informaţii despre un concurs fals privind câştigarea unui card-cadou de transport pe calea ferată, la un preţ minim, circulă în aceste zile în mediul online, avertizează CFR Călători, într-o informare de presă.

„În mediul online circulă informaţii despre un fals concurs privind câştigarea unui card cadou de transport pe calea ferată, la un preţ minim. Atenţionăm pasagerii că CFR Călători sau CFR S.A. nu au organizat un astfel concurs şi nu au în derulare nicio campanie de promovare pentru oferirea unui card cadou de călătorie. Această campanie de promovare este o tentativă de fraudă informatică care poate avea drept consecinţă accesul la datele dumneavoastră personale şi de banking”, subliniază sursa citată.

Reprezentanţii CFR Călători menţionează că au fost sesizate organele competente, care vor derula cercetări în legătură cu această campanie.

Cele mai recente știri

To Top