Business

Conpet a realizat un profit net de 29,48 milioane de lei, în prima jumătate a anului

petrol bani

Conpet a realizat un profit net de 29,48 milioane de lei, în prima jumătate a acestui an, cu 7,26 milioane de lei peste nivelul bugetat şi cu 4,63 milioane de lei sub nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă 2022, potrivit rezultatelor financiare transmise joi Bursei de la Bucureşti.

Cifra de afaceri a companiei a fost de 241,20 milioane de lei, în creştere cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2022 şi cu 1,1% mai puţin faţă de prevederile bugetare.

La 30 iunie 2023, veniturile din exploatare au înregistrat o creştere de 1,4% faţă de perioada similară din 2022. Comparativ cu prevederile
bugetare, veniturile din exploatare au scăzut cu 1,1%.

Cheltuielile de exploatare sunt în creştere cu 4,1% faţă de perioada similară din 2022. „Creşterea cheltuielilor de exploatare a fost determinată
în principal de creşterea cheltuielilor cu cota de modernizare, a cheltuielilor de personal, a amortizării şi a cheltuielilor cu transportul pe calea ferată. Comparativ cu bugetul, cheltuielile de exploatare sunt cu 4,2% sub nivelul bugetat”, se precizează în comunicatul companiei.

Profitul din exploatare realizat în primele şase luni, de 30,96 milioane de lei, este mai mic cu 5,55 milioane de lei (15,2%) faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Comparativ cu prevederile bugetare, profitul din exploatare a înregistrat o creştere de 7,35 milioane lei (31,1%).

Profitul brut a înregistrat o scădere cu 5,94 milioane de lei (14,6%) faţă de 6 luni 2022. Comparativ cu bugetul, profitul brut înregistrează o creştere cu 9,08 milioane lei (35,5%).

Conpet este operatorul Sistemului Naţional de Transport al petrolului prin conducte. Compania prestează servicii de transport pentru clienţii săi atât prin Sistemul Naţional de Transport, concesionat în baza acordului petrolier, cât şi pe calea ferată, de la rampele de încărcare la rafinării, pentru zonele petroliere care nu sunt racordate la conductele magistrale de transport.

Societatea este listată la Bursa de Valori Bucureşti, iar acţionarul său majoritar este statul român prin Ministerul Energiei, care deţine 58,72% din acţiuni.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top