Asigurări

COTAR: 80% din propunerile de modificare a Legii RCA vor duce la scumpirea poliţelor cu 30-40%

polita rca

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a transmis un set de propuneri de modificare a stabilirii preţului poliţelor RCA, iar 80% dintre acestea vor duce la scumpirea poliţelor cu 30-40%, au afirmat reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat de presă.

„ASF pregăteşte acum modificări legislative pentru a elimina până şi posibilitatea de a avea reduceri de preţ pentru poliţele RCA. (…) Autoritatea trebuie să fie trasă la răspundere, pentru modul evident în care favorizează asigurătorii, prin modificarea legislativă. Putem spune că 80% din propunerile actuale de modificare a legii 132/2017 vor duce la creşterea preţurilor pentru poliţele RCA cu 30-40%! Care va fi beneficiul asiguraţilor – aproape 9 milioane de plătitori captivi în legea 132/2017? Toate aceste propuneri vin de la asigurători şi aceştia s-au străduit permanent, în ultimii ani, să le transforme în lege, cu ajutorul conducerii ASF. Le recunoaştem, pentru că le-am mai văzut. Scăderea claselor de bonus este visul lor de a ne arunca direct în malus, astfel încât să nu mai putem cere vreun bonus care oricum nu ni s-a dat absolut deloc în ultimii 7 ani”, afirmă reprezentanţii COTAR.

Potrivit organizaţiei, ASF a transmis un set de propuneri de modificare a stabilirii preţului poliţelor RCA.

„Iată cum vă vor afecta, dacă sunteţi şofer în România: Dacă uitaţi să vă reînnoiţi poliţa RCA în 30 de zile, pierdeţi bonusul (reducererea de preţ) acumulat în decursul anilor. „Nerespectarea continuităţii obligaţiei de asigurare RCA pentru o perioadă mai mare de 30 de zile” – Art. 2, punctul 10, litera e. Concret, dacă aţi reuşit să obţineţi în cel puţin 4 ani de condus ireproşabil o clasă de bonus 8, care presupune o reducere de 50% a preţului la RCA, dar nu vă reînnoiţi poliţa RCA în decurs de 30 de zile de la expirarea acesteia, pierdeţi bonusul (reducerea de preţ de 50%) acumulat în toţi aceşti ani. E valabil şi pentru motociclişti, deşi circulă doar câteva luni pe an, dar ar trebui să plătească RCA şi pentru lunile de iarnă”, susţin reprezentanţii organizaţiei.

Conform COTAR, amenzile de circulaţie vor scădea bonusul acumulat în ultimii ani în care s-a condus fără accidente, fiind luate în considerare „contravenţiile şi sancţiunile aplicate de personalul Poliţiei Române privind încălcarea regulilor pentru circulaţia vehiculelor, care denotă un comportament neadecvat în trafic, ce conduce la un risc ridicat de accidente”.

Astfel, companiile de asigurări vor avea mână liberă să interpreteze în favoarea lor orice abatere a unui şofer şi să îi majoreze preţul la RCA prin pierderea bonusului la calculul preţului RCA, precizează sursa citată.

Totodată, transportatorii au menţionat că „dispare poliţa RCA valabilă o lună, iar noile perioade de asigurare ar fi de 3 luni, 6 luni sau 12 luni”.

„Practic, se restrâng opţiunile şoferilor de a cumpăra poliţe RCA pentru o lună, fără nicio explicaţie. Probabil că din dragoste pentru consumatori, ASF doreşte ca poliţele RCA să poată fi cumpărate doar în 3 variante, fără a ţine cont de durata necesităţii reale a clientului, care în multe situaţii nu corespunde cu cele dorite de ASF şi piaţa de asigurări. Dar nu vedem nicăieri scris că asiguratorul nu va mai putea să facă oferte pentru poliţele pe 3 şi 6 luni identice la preţ sau şi mai mari decât cele pentru 12 luni”, se mai spune în comunicat.

Potrivit COTAR, la încheierea contractului RCA, asiguratul permite asigurătorului RCA „accesul în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, la evidenţa accidentelor şi a cererilor de despăgubire anterioare, şi furnizează informaţiile solicitate de asigurătorul RCA pentru evaluarea riscului şi calculul primei de asigurare inclusiv cu privire la istoricul sancţiunilor aplicate conducătorilor de vehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie, potrivit art. 2 pct. 10 lit. c) şi f).”

„Practic, ASF le oferă cadrul legal firmelor de asigurări pentru a avea acces la datele cu caracter personal ale tuturor şoferilor”, susţin transportatorii.

Totodată, asiguratul RCA îşi va putea suspenda valabilitatea poliţei RCA pentru o perioadă limitată de timp, doar dacă autovehiculul nu va staţiona în acea perioadă pe domeniul public, iar ASF şi companiile de asigurări solicită ca asiguratul RCA să fie sancţionat contravenţional dacă nu îşi ţine maşina în curte sau garaj pe toată această perioadă, precizează sursa citată.

Potrivit COTAR, cresc sancţiunile pentru şoferii care nu au RCA.

„Deşi amenzile pentru şoferi cresc semnificativ, ASF nu a considerat oportun ca sancţiunile pentru firmele de asigurări să fie majorate, cel puţin în mod similar. Şi mai mult, prin derogare de la art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, nu veţi plăti în 15 zile jumătate din cuatumul amenzii.”, susţin transportatorii.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top