Opinii

Creatorii de inflație

Ana Bâtcă, coach, fondatoare Parenting 2.0

Unul dintre efectele sigure ale creșterilor de prețuri este scăderea nivelului de trai al populației. În perioadele cu inflație mare, puterea leului scade simțitor, astfel încât cu aceeași sumă de bani poți cumpăra din ce în ce mai puține produse. Cu toții ne aducem aminte ce conținea un coș de cumpărături în valoare de 100 de lei acum 2-3 ani și cât mai reușim să cumpărăm acum de aceeași sumă. În aceste perioade cu o inflație accentuată, guvernanții par să fie de partea populației și, pentru a o proteja, își asumă diferite măsuri într-un război declarat împotriva inflației. Atenție, doar par să fie de partea populației, deoarece, în realitate, ceea ce dau cu o mână iau cu cealaltă.

Cu alte cuvinte, pe de o parte, statul se luptă cu inflația, iar pe de altă parte, o creează. Cum o creează? Prin majorarea salariului minim. Hotărârea Guvernului de a crește salariul minim de la 3.000 la 3.300 de lei începând cu 1 octombrie a bulversat firmele din România. Astfel, toate companiile care au angajați au fost lovite de creșterea costurilor cu forța de muncă. Asta înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, aceste costuri se vor regăsi în prețurile produselor și serviciilor. Companiile nu au de ales decât să dea mai departe scumpirile pe lanțul slăbiciunilor, către consumatorul final. Ce-i drept, o fac pe rând, o fac treptat și, în multe cazuri, o fac pe neobservate, astfel încât nici măcar nu ne dăm seama ce anume și cu cât s-a scumpit, chiar dacă vedem clar cât de puțin mai cumpărăm cu aceiași 100 de lei. De altfel, și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat, acum aproximativ o lună, că, din punctul său de vedere, o creștere a salariilor reprezintă „un factor inflaționist, un risc inflaționist, mai ales dacă depășește un anumit nivel”.

Așadar, după o repriză de luptă cu inflația, guvernanții intră în faza de a crea inflație, urmată de o perioadă de acalmie în care vor culege roadele scumpirilor. În timp ce populația suferă din cauza erodării evidente a nivelului de trai, statul are de câștigat, deoarece creșterea inflației reprezintă mai mulți bani la buget. Creșterea salariilor majorează încasările bugetare din contribuții sociale și impozit pe salarii, în timp ce scumpirea produselor și a serviciilor se traduce prin creșterea încasărilor din TVA și impozite pe venit și profit.

Iată cum, într-un final, fie că sunt sau nu scumpiri, statul câștigă oricum. În timp ce populația pierde.

Cele mai recente știri

To Top