Actualitate

Deputaţii au respins, marţi, moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Marcel Boloş

Foto: gov.ro

Camera Deputaţilor a respins, în plenul de marţi, moţiunea simplă a USR şi partidului Forţa Dreptei împotriva ministrului Finanţelor Marcel Boloş.

Moţiunea simplă intitulată „Ministrul Boloş – inventatorul şi păzitorul taxei pe boală trebuie să plece” a fost respinsă cu 172 de voturi „contra”, 82 de „pentru”, două abţineri şi doi deputaţi nu au votat deloc.

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, din plenul Camerei Deputaţilor, că este aici să vorbească despre o aşa numită „taxă pe boală”, care nu există în Codul fiscal. El a mai spus că unii aleg să folosească instrumentele democratice pentru lupte politice meschine care uneori ne plasează în situaţii de-a dreptul paradoxale. „Suntem singura ţară din UE care îşi permite luxul, cu consecinţele dezastruoase de rigoare, de a avea indemnizaţia de concediu medical mai mare decât salariul atunci când eşti la serviciu”, a mai precizat ministrul.

De asemenea, ministrul PNL a mai spus că este pentru prima dată când România beneficiază de un Program de Sănătate care să susţină investiţii masive în infrastructura spitalicească. El le-a transmis celor din Opoziţie dacă nu găsesc cu ce să se facă utili românilor, măcar să nu mai încurce şi să dezinformeze.

Preşedintele USR Cătălin Drulă a afirmat, la dezbaterea moţiunii simplie împotriva ministrului Finanţelor în plenul de luni al Camerei Deputaţilor, că Marcel Boloş este cel mai nociv ministru de Finanţe pe care l-a avut România după 1989, iar România are o inflaţie de peste două ori mai mare decât media UE.

Totodată, deputatul neafiliat Ionel Dancă, care face parte din partidul Forţa Dreptei, a precizatr, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor Marcel Boloş, în plenul de luni al Camerei, că era mai bine ca liberalul să recunoască faptul că l-a pus PSD să crească taxele. Dancă a mai spus că „taxa pe boală” este „ultima dintre sfidările pe care guvernul PSD – PNL le face la adresa oamenilor cinstiţi”.

În replică, Marcel Boloş i-a transmis liderului USR Cătălin Drulă că a schimbat paradigma pe care a moştenit-o, prin care deficitul bugetar finanţa consumul, iar de la preluarea mandatului deficitul bugetar a fost dus pentru finanţarea investiţiilor. Liberalul a reamintit că „este o perioadă în care în România se investeşte”. „Numai din Politica de coeziune sunt peste 46 miliarde euro pe care trebuie să îi absorbim. Numai din PNRR sunt alte 29,7 miliarde euro. Deci peste 75 de miliarde euro care pun bazele modernizării României”, a mai explicat Boloş.

Cele mai recente știri

To Top