Business

Eficiența energetică crește piața echipamentelor de climatizare cu 10 % în 2023

Piața echipamentelor de climatizare va crește și în acest an, eficiența energetică fiind principalul motor.

Specialiștii Avi Compact estimează că pentru sectorul rezidențial cea mai mare creștere vine de la cei care vor dori înlocuirea echipamentelor vechi, din cauza uzurii și a consumului mare de energie, această categorie de clienți fiind de aproximativ 70% din total. Peste 50% dintre solicitările de aparate de aer condiționat vin din zonele metropolitane București și Constanța, urmate de Cluj și Iași.

„Vedem deja o schimbare a comportamentului clientului rezidențial. Aceștia sunt interesați de echipamente cu eficiență energetică ridicată, care vin și cu o serie de funcții inteligente precum tehnologiile de optimizare a fluxurilor de aer, purificarea aerului sau sistemele inteligente de control. Costul pentru un astfel de aparat performant începe de la 2.900 lei. De asemenea, dacă până anul trecut peste 50% dintre clienți alegeau un aparat cu putere mai mare care să ofere climatizare pentru mai multe încăperi, acum clienții aleg aparate dimensionate pentru fiecare încăpere în parte, ceea ce crește gradul de confort”, spune Marian Pandele, director executiv Avi Compact.

Specialiștii Avi Compact recomandă clienților să facă în mod constant mentenanța aparatelor de aer condiționat. Astfel pot asigura funcționarea în parametri optimi și pot crește durata de utilizare a aparatului până la 15 ani. Din păcate sub 30% dintre clienți apelează la astfel de servicii.

Anul trecut piața echipamentelor de climatizare a fost de aproximativ 220.000 de unități vândute și o valoare de 90.645.000 euro.

Avi Compact are o cotă de piață de peste 20% din totalul aparatelor de climatizare vândute de Daikin anul trecut.

Programele de finanțare ale autorităților pentru panourile fotovoltaice și creșterea prețului la gazul natural accelerează și în acest an cererea pentru pompele de căldură, în detrimentul centralelor termice. Acest segment va crește cu minimum 100% în 2023. Estimăm că în 10-15% dintre locuințele nou construite vor fi montate pompe de căldură. În prezent cele mai mari vânzări sunt în București și Cluj.

Segmentul corporate se află în creștere, estimată la 20-25% față de anul precedent.

„Creșterea vine mai ales din înlocuirea echipamentelor mai vechi cu cele noi, pentru o eficiență energetică și economică ridicată. De asemenea, în 2023 majoritatea beneficiarilor din acest segment, adică peste 50%, au solicitat instalarea unor echipamente de control de la distanță al temperaturilor, astfel încât acestea să functioneze într-o plajă bine stabilită.

Segmentul de mentenanță rămâne constant, peste 80% dintre clienții corporate alegând acest serviciu”, explică Florin Rădulescu, Fondator Avi Compact.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top