Energie

Grupul OMV Petrom a raportat un profit net cu 80% mai mic în primul semestru

Foto: iStock

OMV Petrom a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net în scădere cu 80%, la 944 milioane de lei, comparativ cu rezultatul net de 4,646 miliarde lei consemnat în perioada similară a anului trecut, conform datelor financiare remise, vineri, Bursei de Valori Bucureşti.

În trimestrul II din acest an, OMV Petrom a raportat o pierdere de 537 milioane de lei, faţă de un profit net de 2,898 miliarde de lei în trimestrul II al anului trecut şi de 1,481 miliarde de lei în primul trimestru din 2023.

Valoarea veniturilor din vânzări consolidate de 17,864 miliarde de lei în perioada ianuarie- iunie 2023 a scăzut cu 30% comparativ cu perioada similară din 2022, influenţată negativ de preţuri mai mici ale mărfurilor şi de volume mai mici aferente vânzărilor de produse petroliere şi energie electrică, compensate doar parţial de volumele mai mari aferente vânzărilor de gaze naturale.

Vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing au reprezentat 66% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările din segmentul Gaze şi Energie – 33%, în timp ce vânzările din segmentul Explorare şi Producţie au reprezentat numai 0,2% (vânzările din Explorare şi Producţie fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi).

„Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale în sumă de 3.709 milioane lei în 1-6/23 a fost mai mic comparativ cu valoarea de 5.901 milioane lei din 1-6/22, din cauza contribuţiei mai mici a tuturor segmentelor de business, în principal ca urmare a impactului negativ al reviziei generale a rafinăriei în segmentul Rafinare si Marketing, a scăderii preţurilor în segmentul Explorare şi Producţie, precum şi a marjelor mai mici la gaze naturale atât din tranzacţiile cu terţii cât şi din tranzacţiile cu gaze naturale din producţia proprie în segmentul Gaze şi Energie. Rezultatul reflectă, de asemenea, impozite specifice segmentului Explorare şi Producţie mai mici, în principal ca urmare a preţurilor mai mici, precum şi scăderea achiziţiilor, în principal datorită volumelor şi preţurilor mai mici la gaze naturale, energie electrică şi ţiţei importat, parţial compensate de volume mai mari de produse petroliere achiziţionate de la terti”, se precizează în comunicat.

Capitalurile proprii au scăzut la 39,114 miliarde de lei la 30 iunie 2023 comparativ cu 40,508 miliarde de lei la 31 decembrie 2022, în principal ca rezultat al distribuirii dividendelor de baza pentru anul financiar 2022 parţial contrabalansate de profitul net generat in primul semestru al anului 2023.

Datoriile totale la 30 iunie 2023 au crescut cu 1,551 miliarde de lei comparativ cu 31 decembrie 2022.

Potrivit companiei, creşterea datoriilor pe termen lung a fost determinată în principal de revizuirea provizioanelor privind obligaţiile cu dezafectarea şi restaurarea, în mare parte ca urmare a scăderii ratei nete de actualizare. Scăderea datoriilor curente a fost determinată în principal de scăderea altor provizioane şi obligaţii cu dezafectarea, datorii financiare reduse, în mare parte în legătură cu instrumente derivate, şi datorii mai mici cu impozitul pe profit, parţial contrabalansate de creşterea altor datorii, în principal aferente contribuţiei de solidaritate pe ţiţeiul rafinat pentru perioada analizată.

În primele şase luni ale acestui an, OMV Petrom a realizat investiţii de 2,393 miliarde de lei, cu 72% mai mari faţă de perioada similară a anului trecut, în special direcţionate către investiţiile din Explorare şi Producţie în valoare de 1,161 miliarde lei.

Investiţiile din Rafinare şi Marketing au fost în primul semestru al anului în sumă de 1,146 miliarde lei, faţă de 261 milioane de lei în S1 2022, în timp ce investiţiile din Gaze şi Energie au totalizat 59 milioane de lei (92 milioane în S1 2022).

Grupul OMV Petrom avea 7.700 angajaţi la sfârşitul lunii iunie, în scădere cu 2% faţă de iunie 2022.

Cele mai recente știri

To Top