Bănci

Înfiinţarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, aprobată de Guvernul României

Foto: gov.ro

Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri, Actul constitutiv al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare – S.A. (BID).

„Încă de la audierile pentru preluarea portofoliului de ministru al Finanţelor am spus că un obiectiv important de mandat va fi să operaţionalizăm Banca de Investiţii şi Dezvoltare, cu viziunea clară de a performa ca instituţie centrală de dezvoltare care să deservească întreprinderile româneşti şi alte entităţi din sectorul public şi privat. Prin intermediul ei, vom crea un cadru financiar robust pentru proiecte inovatoare şi durabile, care vor contribui la modernizarea infrastructurii şi la stimularea creşterii economice. Această instituţie va acţiona ca un catalizator pentru dezvoltarea economică şi va sprijini sectoarele cheie, deschizând noi oportunităţi pentru antreprenori, investitori şi comunităţi locale”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Ministerul de Finanţe precizează că Obiectivele strategice ale BID sunt facilitarea accesului la finanţare pentru întreprinderi mici şi mijlocii, asigurarea accesului la finanţare pentru proiecte de infrastructură viabile şi atragerea capitalului privat în investiţii, sprijinirea procesului de accesare şi utilizare a fondurilor europene şi a efectului de multiplicare asociat şi furnizarea de asistenţă tehnică.

BID se înfiinţează ca societate pe acţiuni de tip închis, instituţie de credit, persoană juridică de drept privat, deţinută pe toată perioada de funcţionare de statul român, prin Ministerul Finanţelor, în calitate de acţionar unic, sub supravegherea Băncii Naţionale a României, cu repectarea prevederilor Regulamentului nr. 4/2023 emis de BNR care reglementează cerinţele privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere şi a persoanelor care deþinfuncþii-cheie în cadrul băncii de dezvoltare.

Capitalul social subscris este de 3 miliarde lei, din care capitalul vărsat la înregistrarea băncii la Registrul comerţului este de 119 milioane lei, diferenţa urmând a se achita în 2 tranşe până la finalul anului 2024.

„Misiunea generală a BID este de a sprijini dezvoltarea economică şi socială, competitivitatea economică, inovarea şi creşterea economică sustenabilă, în scopul remedierii disfuncţionalităţilor de pe piaþa financiară, pe baza unei analize independente ex-ante. Obiectul de activitate al băncii, tipurile de activităţi desfăşurate atât în nume propriu cât şi în nume şi cont stat, beneficiarii ţintă sunt cele deja prevăzute de cadrul legal aplicabil în vigoare. BID beneficiază de garanţia statului pentru executarea principalului aferent obligaþiilor de plată asumate în nume şi pe cont propriu de către bancă, precum şi pentru executarea tuturor obligaþiilor de garantare asumate de către aceasta, în cazul în care obligaţiile respective nu beneficiază de nicio altă garanţie”, potrivit comunicatului de presă.

Organul de conducere este adunarea generală a acţionarilor, banca fiind administrată în sistem dualist de către un Consiliu de Supraveghere alcătuit din şapte membri numiţi de către adunarea generală a acţionarilor pentru un mandat de maximum patru ani cu posibilitatea de a fi realeşi, şi de către un Directorat alcătuit din trei membri, numiţi de Consiliul de Supraveghere pentru un mandat de patru ani, de asemenea cu posibilitatea de reînnoire.

Componenţa primului Consiliu de Supraveghere al BID şi a Directoratului este următoarea:
a)Consiliul de Supraveghere
-Preşedinte: Nanu Ştefan;
-Membri: Ciobănaşu George-Romeo, Badea Dorin-Alexandru, Tănase Ioana, Marinel Gheorghe, Popescu Mioara, Iliescu Daniela-Elena.
b)Directorat
-Preşedinte: Sandu Dănuţ- Leonard;
-Membri: Nicolescu Raluca-Ana-Maria şi Kubinschi Florian-Raimund.

Primul auditor financiar al băncii, selectat prin procedură de selecţie derulată de către MF, în calitate de acţionar unic, este Pricewaterhousecoopers Audit SRL.

Cele mai recente știri

To Top