Business

Lecțiile sărăciei care l-au făcut bogat

dragos petrescu

Într-o situație de criză, nu cele mai deștepte și puternice animale sunt acelea care supraviețuiesc! Singurul animal care rezistă este  acela care reușește să se adapteze. Același principiu este valabil și în business, spune Dragoș Petrescu, fondatorul CityGrill. Anul 2020 a fost cel mai înspăimântător pentru antreprenor. Mărturisește că a trăit șocul vieții sale, atunci când pandemia i-a oprit, peste noapte, întreaga afacere. Asta deși avea în plan să cumpere un lanț concurent de restaurante. A stat trei zile închis în biroul său de acasă încercând să se reculeagă. 

Dragoș Petrescu a învățat să supraviețuiască de tânăr, atunci când, în studenție, vindea ziare ca să se întrețină. „Am plecat de la zero și de la foame”, explică el, pe un ton asumat. Nu s-a îndepărtat definitiv de trăirile copilului interior, pe care îl vede în fiecare antreprenor determinat, la început de drum, dar și în fiicele sale.

„Sunt o persoană care, în ciuda  emoțiilor și fricilor pe care le are, reușește să se mobilizeze imediat”, adaugă antreprenorul. La fel a făcut și în acel moment de panică din martie 2020, despre care acum, privind în urmă,  înțelege că a fost, de fapt, o oportunitate de creștere și dezvoltare pentru business-urile sale. 

Cum a început „sfârșitul”?

Fiecare antreprenor, în funcție de domeniul de activitate, are un barometru personal cu care măsoară prosperitatea și succesul afacerii sale. În general, este legat de produsul sau serviciul care este cel mai popular sau care se vinde cel mai bine. Pentru Dragoș Petrescu, acest barometru este lista de rezervări a unuia din restaurantele sale emblematice- Carul cu Bere- din Centrul vechi al Capitalei. Cu cât e mai lungă, cu atât mai bine. Iar anul 2019 părea să rezerve doar prosperitate pe lista sa. Se pregătea să facă o achiziție importantă, să cumpere un lanț concurent de restaurante. Cine s-ar fi putut gândi că urmează o pandemie? Evident, tranzacția nu s-a mai încheiat.

„Cea mai înspăimântătoare amintire pe care o am din prima săptămână din martie 2020, atunci când, după un an de glorie în ospitalitate 2019, când toate restaurantele erau pline și zumzăiau de fericire, s-au oprit rezervările la Carul cu Bere. Adică puteai să intri fără rezervare. Chiar dacă eram cumva conectați ca date și informații legate de ce se întâmpla prin China, nu ne-am gândit niciodată că ni s-ar putea întâmpla nouă. Și faptul că la Carul cu Bere, restaurantul emblematic al grupului, nu era nimeni la coadă, m-a speriat puțin. Adevăratul șoc l-am trăit pe 17 martie, când, prin lege, activitatea a fost închisă complet”, mărturisește Dragoș Petrescu în timpul interviului pe care l-am avut la restaurantul Pescăruș, una din locațiile sale. Era o zi de marți, la început de săptămână, după ora prânzului, și cu toate acestea greu găseai o masă liberă pe terasa de pe malul lacului Herăstrău, construită în plină pandemie. 

Primul instinct a fost să se ascundă pentru a-și reveni din șoc. „Am stat trei zile în biroul casei mele din Nordul Capitalei și nu știam încotro să o iau”, își amintește antreprenorul. 

Putea să piardă tot. Însă nu era teren străin pentru el. „În astfel de momente de șoc, când se declanșează instinctul de supraviețuire, mă gândesc de la ce am plecat întotdeauna; și am plecat de la zero și de la foame. Și asta a fost pentru mine una din motivațiile de care nu sunt mândru, dar de care sunt conștient. Faptul că nu am avut nimic nu mă face ca într-o situație de criză în care pot să pierd tot, să fiu foarte speriat. Evident, îmi pasă de oamenii din echipele mele, îmi pasă de familia mea, de copiii mei care nu au trecut prin astfel de situații. Dar știu că, odată pornind de la zero, mă pot întoarce la zero fără să să-mi fie frică”, se destăinuie antreprenorul.

Ce vine după frică

După paralizia traumei, următorul instinct a fost cel de supraviețuire, care îți dă luciditate și determinare să cauți și să găsești soluții.

„După acele trei zile, cu determinare de a găsi o cale de ieșire dintr-o situație de criză, m-am pus pe treabă și primul lucru pe care l-am făcut a fost ca, împreună cu Daniel Mischie, care este CEO-ul grupului, să strângem toată echipa de management, să strângem toate ideile și să decidem încotro s-o luăm”, povestește Petrescu.

Prima decizie a fost să facă ajustările de costuri necesare. „Am început cu lista de furnizori. Eu personal i-am sunat pe primii 20 de furnizori ai grupului City Grill cu următorul mesaj: <<Sunt Dragoș Petrescu și aș vrea să te anunț că urmează să nu-ți mai dau acum banii pe care ți-i datorez, dar să te asigur că ți-i voi da. Și te rog să mă sprijini și să înțelegi că nu am cum să-ți plătesc. Avem vânzări zero, deci nu avem un cash flow pe baza căruia să fac plăți.>>”, își amintește antreprenorul.

 Și fără nicio excepție, toți cei 20 de furnizori au apreciat curajul și onestitatea omului de afaceri și au fost foarte înțelegători și gata să ofere sprijin. „Atunci am înțeles cât de importantă este comunicarea cu toți stake-holderii din jurul unui antreprenor, fie că vorbim de parteneri, furnizori, investitori sau bănci, clienți, sau echipele operaționale”, adaugă acesta.

La fel de deschis a vorbit și cu angajații. „Am stat pe zoom, de vorbă cu cei 1.000 de angajați de la vremea respectivă. Am început cu două ședințe pe săptămână iar până la sfârșitul anului 2021, ne-am văzut în fiecare săptămână. A fost extrem de important să ne simtă alături, să aibă acces direct la noi”, subliniază Petrescu.

Din crize se nasc oportunități

Își aduce aminte de acele două luni din 2020 ca fiind 10 ani de progres tehnologic, concentrate în două luni. Proiecte de care nu s-ar fi apucat niciodată, respectiv cele care țin de digitalizare, de extindere pe piețe noi, cu tehnologii noi, le-au pus pe picioare în timp record. „Înainte de pandemie, industria ospitalității și stomatologia erau ultimele care se gândeau la digitalizare sau la automatizare”, povestește antreprenorul.

Recunoaște că acele două luni de lock-down i-au schimbat percepția dramatic și a ieșit cu o lecție foarte bună învățată atunci. „CityGrill Delivery n-a fost un proiect profitabil, a fost și este un proiect foarte dificil. Livrarea de mâncare este un business cu o marjă de profit foarte mică dar nu asta a fost important, ci faptul că am pus pe picioare un proiect în care echipele s-au aliniat, care ne-a scos din starea de frică și depresie. Și de acolo au apărut și alte oportunități care ne-au ajutat să supraviețuim”, își amintește Petrescu.

Tot în 2020 a finalizat investiția de 1,2 milioane de euro în clădirea Casa Oprea Soare, unde astăzi este restaurantul Hanul Berarilor. „Cea mai curajoasă investiție a fost cea de un milion de euro în construcția terasei restaurantului Pescăruș. Am profitat de faptul că restaurantele erau închise și am putut dezvolta un șantier”, explică Dragoș Petrescu.

Epoca extinderii

Cu lecțiile pandemiei bine imprimate în ADN-ul de antreprenor, Dragoș Petrescu decide să se întindă și în alte industrii. Cea mai la îndemână a fost cea hotelieră. „În general, nu cred în antreprenori care sunt experți în 500 de domenii complet diferite. Și am atacat un segment foarte apropiat de industria restaurantelor, respectiv industria hotelieră. În primul rând pentru că presupune o operare mai facilă, cu oameni mai puțini, deși investiții mai mari. România are o cerere mare de spații de cazare, care nu este satisfăcută. 

Am deschis primul hotel anul trecut, sub brandul La Boem, în casa Oprea Soare, deasupra restaurantului Hanul Berarilor. De asemenea, în luna mai deschidem un al doilea hotel în Paradisul Verde din Corbeanca. 

Avem și un al treilea hotel în stadiu de proiectare lângă Hanul lui Manuc, în Centru Vechi al Capitalei.

De asemenea, vom investi foarte curând și în al patrulea hotel pentru care suntem astăzi în negocieri pentru achiziționarea unei clădiri pe care s-o putem amenaja, tot în Centru Vechi. Probabil că investițiile totale, în următorii doi ani, vor fi de aproximativ 8 milioane de euro”, declară antreprenorul. 

A investit și în afaceri de management al deșeurilor. „Am găsit un partener în al cărui proiect am investit, pe zona de reciclare a deșeurilor medicale. Compania este din Brașov și se numește Progreen, iar noi am investit aproximativ un milion de euro într-o facilitate de sterilizare”, explică Dragoș Petrescu.

Cele mai recente știri

To Top