Profil de antreprenor

Mamă pentru doi deodată: un bebeluș și o afacere

Mirela Rancu-Pătru este de profesie jurist, dar, ca și în cazul altor multor femei din România, perioada concediului de maternitate i-a permis să-și reconsidere visurile lăsate prin sertarele inimii și să facă pasul către antreprenoriat. Își dorea o mică afacere, dar nu știa exact ce anume i s-ar potrivi. Însă, în perioada sarcinii, lucrurile s-au așezat de la sine: s-a decis să construiască un business dedicat atât mamelor, cât și copiilor, drept care s-a apucat serios de documentare. A mers la zeci de cursuri, a urmărit clipuri pe YouTube, a desenat, a gândit, a tălmăcit și răstălmăcit multe idei, pregătind astfel terenul. Era hotărâtă ca, atunci când va naște și vor începe cei doi ani… de stat acasă cu copilul, să dea drumul la treabă. Însă, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg… 

„Ideea era să demarez afacerea imediat ce încep concediul de creștere copil. Numai că visam, pentru că eu auzisem de stat acasă doi ani, dar realitatea mi-a demonstrat că eram cu capul în nori. Mama nu «stă» în acești ani. Nu stă o clipă! Trebuie să fie conectată în totalitate cu copilul, și eu îmi și doream acest lucru, evident. Dar nici la vis nu am renunțat. Mi-am luat un timp de acomodare, după care m-am pus pe treabă”, povestește Mirela. 

Provocările au fost cu atât mai mari, în această combinație, copil-business nou, întrucât ambele „proiecte” aveau nevoie de multă dedicare și atenție. Dar a reînvățat, așadar, cum să-și organizeze viața și, ușor-ușor, ideile i s-au aliniat natural. Ba chiar spune că abia după ce și-a ținut bebelușul în brațe a înțeles cu adevărat nevoile potențialelor cliente. 

Așa a apărut LushiLush, un brand creat din dragoste pentru nou-născuți, care avea în portofoliu păturici și hăinuțe din muselină, din bumbac 100%, trusouri pentru botez și lenjerii de pat. Antreprenoarea ne mărturisește că a gândit seturile și pentru a ușura căutările celor care doresc să ofere un cadou special de bun-venit, util și elegant, unui bebeluș. Atuul ei cu această mică afacere a fost că, încă de la început și până în prezent, a pus accent pe simplitate și pe calitate. Dar chiar dacă acum se bucură de aprecierea a mii de clienți, provocările nu au ocolit-o. Ba chiar a fost un moment în care a simțit că lumea din jurul ei se prăbușește, după o încercare eșuată de a accesa fonduri de la stat. 

„Am fost foarte dezamăgită chiar înainte de a începe activitatea propriu-zisă, ca să spun așa. Mă documentasem foarte mult pentru a obține fonduri prin programul «Start-up Nation». Am mers la Brașov pentru a vedea exact ce mașinării îmi trebuie și ce face fiecare, am plătit avans către consultant, am lucrat luni întregi la proiect, dar întâmplarea a făcut că regulile jocului s-au schimbat din mers și, urmare a unor noi condiții introduse, nu am mai fost eligibilă. Adică eram, dar fără să mai pot lua punctaj maxim, fiind în zona București-Ilfov. Lovitura a fost cu atât mai mare pentru mine, cu cât în toate aceste luni nu derulasem nicio activitate pentru business, bazându-mă 100% pe acele fonduri. În mintea mea era deja o fixație că era esențial pentru mine să am acei bani pentru a începe. Dar m-am scuturat de praf după căzătură și, când am primit indemnizația, după vreo două-trei luni, mi-am împrumutat societatea, ca orice asociat unic responsabil, și am pornit la drum”, își amintește acum cu zâmbetul pe buze Mirela și este chiar fericită că nu s-a înglodat în datorii, pentru că astfel, spune ea, a putut să crească organic și fără presiune. A investit cât și când a simțit și s-a înconjurat de oameni care au ajutat-o să se dezvolte în siguranță. Spre exemplu, a înțeles repede că este mai bine să lucreze cu parteneri mici, în creștere, la fel ca și ea, pentru că se înțelegeau unii pe alții și, împreună, puneau umărul la dezvoltarea armonioasă a mediului de afaceri. 

„Au trecut cinci ani de când am lansat businessul, dar un lucru mi-a rămas în minte ca lecție esențială, și asta l-aș sfătui pe oricare întreprinzător care nu are experiență în antreprenoriat: căutați parteneri care să fie în aceeași etapă a businessului! Eu, indiferent că aveam de croit păturicile, că trebuia să fac etichete sau ambalaje, că trebuia să achiziționez materialele, nu m-am dus la firme mari, ci la începători ca și mine. Ne-am înțeles unii pe alții, ne-am împărtășit problemele, ne-am susținut la nevoie, ne-am schimbat furnizorii între noi. Ne-am ajutat unul pe celălalt să creștem împreună, și de aici s-au legat pe mai departe nișe noi și parteneriate de business solide.” 

Și, tot așa, mergând din aproape în aproape, Mirela a ajuns acum să vândă deja în afara țării, pentru că dragostea cu care și-a alimentat mica afacere s-a răspândit rapid și a ajuns direct la inimile mămicilor și… în garderobele bebelușilor.

Cele mai recente știri

To Top