Energie

Panourile solare pot deveni un adevărat dezastru ecologic

panouri fotovoltaice

Panourile solare oferă energie verde și scad emisiile de carbon la nivel mondial, însă durata lor limitată de viață, de până la 25 de ani, reprezintă o problemă serioasă pentru mediul înconjurător. Prima generație de panouri solare domestice ajunge acum la sfârșitul duratei lor de viață, iar, până în anul 2050, peste 200 de milioane de tone de panouri solare vor fi scoase din uz. În ciuda acestui fapt, facilitățile de reciclare sunt aproape inexistente.

Până în prezent, au fost instalate pe glob peste 2,5 miliarde de panouri solare, care generează energie ce depășește un Terrawat. Reprezentanții Asociatiei RESPO DEEE atrag atenția că multe dintre acestea vor ieși din uz în următorii ani și că nu există o infrastructură specializată pentru dezmembrarea și reciclarea acestora. Prin urmare, experții în energie cer guvernelor să acționeze rapid pentru a preveni o posibilă catastrofă ecologică la nivel global.

“În momentul în care ies din uz, panourile solare intră în categoria deșeurilor de echipamente electrice și electronice, însă reciclarea lor necesită un proces cu totul diferit față de cel implementat până acum în cazul televizoarelor, frigiderelor, mașinilor de spălat sau al dețeurilor de mici dimensiuni.

Prima generație de panouri solare domestice ajunge acum la sfârșitul duratei lor de viață, necesitând o acțiune imediată. Până în anul 2030, la nivel mondial vor exista 4 milioane de tone de astfel de panouri stricate sau ieșite din uz, iar, în prezent, se vorbeste prea puțin despre fabrici de reciclare specializate în acest sens.

În ultimii ani, peste tot pe glob, dar și în România, s-a înregistrat o creștere accelerată a instălarii de panouri fotovoltaice. La noi în țară cererea, doar în 2022 a crescut de patru ori în sectoarele rezidențial și comercial, după o creșterere de trei ori în 2021, ca urmare a majorării prețurilor la energie. Se va păstra acest trend ascendent și de acum înainte, mai ales că doar 6% din energia folosită în prezent în țările din Uniunea Europeană provine din sursă solară. Autoritățile însă se gândesc prea puțin la viitor și la ce vom face cu aceste panouri după ce ele ies din uz”, declară Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

Prima fabrică din lume de reciclare a panourilor solare va fi lansată în Franța

La nivel european se fac pași mici spre rezolvarea acestei probleme. Prima fabrică din lume dedicată reciclării panourilor fotovoltaice va fi deschisă la sfârșitul lunii iunie, la Grenoble, în Franța. Fabrica își propune să extragă și să reutilizeze până la 99% din componentele unui panou fotovoltaic. În plus, față de reciclarea sticlei frontale și a ramelor din aluminiu, fabrica are capacitatea de a recupera materiale prețioase, precum argintul și cuprul, care sunt mult mai dificil de extras. Aceste resurse valoroase pot fi apoi reciclate și reutilizate pentru a crea unități solare mai eficiente.

“Lansarea acestei fabrici este o veste bună și încurajatoare, iar modelul trebuie replicat și aplicat în toate țările din lume în viitorul apropiat. Peste 60% din valoarea unui panou fotovoltaic este conținută în doar 3% din greutatea acestuia și este dată de materialele valoroase pe care le conține precum cuprul, siliciul și argintul. Tehnologia de recuperare evoluează, iar specialiștii estimează că, în viitorul apropiat, trei sferturi din materialele necesare pentru noile panouri solare, inclusiv argintul, pot fi recuperate din unitățile fotovoltaice retrase și reciclate, accelerând astfel producția de panouri noi. În prezent, există o lipsă acută de argint la nivel mondial pentru a satisface cererea de producție a milioane de panouri solare, necesare în tranziția de la combustibilii fosili”, mai declară Cristian Pocol, Președintele Asociației RESPO DEEE.

În România, abia acum se fac primii pași pentru construirea unei fabrici specializate în reciclarea panourilor fotovoltaice. La începutul anului, Ministerul Energiei anunța că este în plan construcția unei astfel de fabrici, fondurile fiind acordate prin PNRR.

Cât vom câștiga dacă reciclăm panourile fotovoltaice?

Conform Asociației RESPO DEEE, dacă panourile fotovoltaice ar fi reciclate corect, până în 2030 se estimează că se vor recicla materiale în valoare de 450 de milioane de dolari. S-ar obține 60 de milioane de noi panouri solare fotovoltaice din materiale reciclate și o capacitate suplimentară de 18 gigawați oră prin panouri reciclate.

În aceeași situație, până în 2050 se estimează că s-ar recicla materiale în valoare de 15 miliarde de dolari. S-ar obține 2 miliarde de noi panouri solare fotovoltaice din materiale reciclate și capacitate suplimentară de 630 gigawați oră prin panouri reciclate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top