Actualitate

Seceta din Spania va reduce producţia de ulei de măsline a UE încă un an

Foto: iStock

Al doilea an consecutiv de secetă în sudul Spaniei va menţine producţia de ulei de măsline a acestei ţări sub media multianuală în sezonul 2023/24, ceea ce înseamnă că Uniunea Europeană se va confrunta cu încă un an de preţuri ridicate la acest produs, arată datele oficiale publicate luni, informează Reuters.

Spania este cel mai mare producător mondial de ulei de măsline şi în mod normal furnizează aproximativ 40% din producţia mondială. Însă valurile de căldură care au lovit Spania în primăvară, când măslinii tocmai înfloreau, şi seceta prelungită care a urmat a redus producţia de măsline.

Potrivit estimărilor publicate luni de Ministerul spaniol al Agriculturii, producţia de ulei de măsline ar urma să ajungă la 765.300 de tone în sezonul 2023-2024, în creşterea faţă de cele 663.000 de tone în 2022-23, când producţia s-a redus la jumătate comparativ cu sezonul anterior.

Pentru Uniunea Europeană ca întreg, producţia de ulei de măsline în sezonul care a început luna aceasta ar urma să se ridice la 1,5 milioane de tone, cu doar 9% peste cea de anul trecut, susţinută de o uşoară revenire în Spania şi Portugalia. Trebuie menţionat însă că producţia de ulei de măsline a UE în sezonul 2022/23 a fost cu aproape 40% sub cea din sezonul anterior.

Având în vedere scăderea semnificativă a stocurilor în ultimul sezon, cantitatea totală de ulei de măsline disponibilă în UE este prognozată să scadă până la 1,4 milioane de tone, cu 11% mai puţin decât în 2022/23 şi sub media din ultimii cinci ani, a informat Comisia Europeană în ultimul său raport trimestrial agricol publicat luni.

Oferta limitată şi preţurile ridicate sunt aşteptate să reducă şi mai mult consumul în UE, cu 6% în 2023/24, după un declin de 15,5% în 2022/23. „Preţul la uleiul de măsline este aşteptat să rămână la un nivel ridicat în anul agricol 2023/24”, se arată în raportul Comisiei Europene, adăugând că preţurile în Jaen, principala regiune producătoare din Spania, au atins valori record la finele lunii august.

Potrivit cifrelor oficiale, preţul uleiului de măsline extra virgin în Spania s-a dublat de la începutul acestui an, ajungând la 8,20 euro per kilogram în luna septembrie. 

Cele mai recente știri

To Top