Actualitate

Şefa BCE Christine Lagarde a confiscat telefoanele mobile ale colegilor săi, pentru a preveni scurgerea de informaţii

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a confiscat telefoanele mobile ale colegilor săi, la şedinţa pentru stabilirea nivelului dobânzilor de săptămâna aceasta, şi i-a mustrat pentru că au scurs informaţii esenţiale înainte de a decide politica monetară, au declarat două surse pentru Reuters.

Măsura fără precedent este cel mai îndrăzneţ pas pe care Lagarde l-a făcut pentru a opri scurgerile de informaţii din Consiliul Guvernatorilor, o problemă care a afectat preşedinţia ei, precum şi pe cea a predecesorului ei, Mario Draghi.

Celor 26 de membri ai Consiliului guvernatorilor li s-a spus să-şi predea telefoanele mobile miercuri, în prima zi a reuniunii, în vreme ce factorii de decizie erau pe cale să o aleagă pe Claudia Buch drept principala supraveghetoare bancară a BCE, au spus surse familiare cu chestiunea.

Telefoanele au fost returnate după ce a fost anunţată nominalizarea lui Buch ca preşedinte al Consiliului Unic de Supraveghere, care supraveghează peste o sută dintre cele mai mari bănci ale zonei euro, au adăugat sursele.

Decizia a fost luată deoarece alegerea în 2018 a actualului preşedinte, Andrea Enria, a apărut în presă înainte de lansarea oficială, au precizat sursele.

 

Un purtător de cuvânt al BCE a refuzat să comenteze.

Măsura lui Lagarde a venit la o zi după ce Reuters a dezvăluit în exclusivitate că BCE va revizui în urcare o prognoză cheie referitoare la inflaţie, în această săptămână, ceea ce a deschis calea pentru o creştere a ratei dobânzii, joi.

Majoritatea economiştilor şi traderilor se aşteptau ca BCE să menţină dobânzile neschimbate, dar mulţi şi-au schimbat punctul de vedere după ce articoul Reuters a fost publicat marţi seara.

Lagarde a stigmatizat scurgerea de informaţii, la începutul întâlnirii de două zile, critică la care s-au alăturat mai mulţi colegi.

Lagarde a moştenit un Consiliu guvernamental divizat de la Mario Draghi, care i-a înstrăinat pe susţinătorii politicii conservatoare din nordul zonei euro cu politica sa monetară ultra-uşoară şi stilul său de management abraziv.

Ea a încercat în mod constant să creeze o atmosferă mai armonioasă şi mai multe surse sunt de acord că a reuşit în mare măsură.

În mod ironic, eforturile ei au fost ajutate de o inflaţie dureros de ridicată din ultimii doi ani, care a redus spaţiul de disidenţă şi a forţat efectiv BCE să se lanseze într-o serie de majorări ale ratelor dobânzii.

Dar, pe măsură ce costurile de împrumut au crescut, mai mulţi factori de decizie şi-au exprimat rezervele cu privire la noi creşteri, au spus sursele.

Lagarde a declarat joi că cea mai recentă creştere a fost susţinută de ”o majoritate solidă a guvernanţilor”, în comparaţie cu o maritate absolută pentru creşterea anterioară din iulie şi un ”consens foarte, foarte larg” cu o lună mai devreme.

Lagarde nu a ignorat niciun efort în încercarea de a-şi uni colegii. La câteva săptămâni de la începutul mandatului ei, în 2019, ei s-au adunat la un castel de munte german, unde Lagarde s-a angajat să petreacă mai mult timp ascultând şi să nu ia decizii înainte ca factorii de decizie să fi intervenit, aşa cum Draghi a fost adesea acuzat că face.

În schimb, ea a cerut guvernatorilor să înceteze să arunce la gunoi deciziile de politică odată luate, să ţină disputele interne departe de mass-media şi să-şi pună telefoanele deoparte în timp ce colegii lor vorbesc.

Ea a stabilit, de asemenea, recomandări informale, anul trecut, ispunând colegilor să prezinte publicului punctul de vedere majoritar după deciziile de politică ale BCE, care sunt publicate joi, şi să păstreze opiniile ”personale” până lunea următoare.

Cele mai recente știri

To Top