Actualitate

Simona Halep a vândut cel mai scump imobil din exclusivistul cartier Primăverii din București

Foto: Facebook/Simona Halep

Simona Halep a adunat doar din premiile din tenis peste 40 de milioane de euro. O parte a investit-o, iar familia sportivei deține acum un adevărat imperiu imobiliar. Firmele fostului lider WTA controlează o multitudine de proprietăți situate pe litoralul românesc sau în București. Potrivit ProSport, Simona Halep a vândut casa în care a locuit cu Toni Iuruc, fostul soț.

Halep, 31 de ani, este suspendată din circuit după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, la US Open 2022. Fără competiții oficiale și după un mariaj eșuat, Simona a decis să vândă și vila unde a locuit alături de omul de afaceri Toni Iuruc.

Sub atenta supraveghere a lui Stere Halep, doi muncitori au golit imobilul, iar lucrurile ex-liderului WTA au ajuns la Rahmaninov Residence, în zona Floreasca. Sportiva noastră a dorit să se rupă total de trecut, însă mai există un aspect pentru care a renunțat să mai locuiască în luxosul imobil din zona Eliade” arată sursa citată.

Decizia de a vinde vila se pare că a venit după o serie de investiții nerentabile. Pentru a amortiza din daune, Halep s-a hotărât să vândă. Cine a cumpărat? Fondatoarea grupului Duraziv. Suma tranzacției: cinci milioane de euro plus TVA.

Un milion de euro a fost deja achitat, iar restul sumei va ajunge în conturile lui Halep până în vară, la data de 1 iunie, așa cum arată actele. În contract se specifică faptul că: în cazul în care sportiva se răzgândește va trebui să achite cumpărătorului suma de două milioane de euro. Dacă femeia de afaceri renunță la tranzacție atunci va pierde milionul de euro dat ca avans.

Imobilul de pe strada Herăstrău, din București, e dotat cu tehnologie de ultimă generație, iar cumpărătorul beneficiază de o proprietate ce are „teren cu o suprafață măsurată de 398 mp (din acte 291 mp) și are regim de înălțime Subsol + Parter + Etaj + Mansardă, cu o suprafață construită la sol de 158 mp” mai arată Cancan.

Acum, „Simo” locuiește la Rahmaninov Residence, unde un apartament costă între 840.000 și 4.000.000 de euro. Blocul e ridicat de trei investitori. „Gheorghe Stelian, zis Stelu ANRP, cu sprijinul lui Dorin Mateiu, supranumit “regele mezelurilor” din Transilvania, și antrenorul Cosmin Olăroiu”, notează Cancan.

Vila pe care a vândut-o Halep e cea mai scumpă din cartierul Primăverii. Aici a locuit și Dan Iosif, fost om politic. În 2005, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) l-a somat să părăsească vila de protocol în termen de 30 de zile. A refuzat, s-a ajuns în instanță și după ce acesta a decedat, copiii săi au cerut 850.000 de euro, sumă pe care părintele lor ar fi investit-o în imobil.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top