Actualitate

5 lucruri pe care să i le achiziționezi copilului tău pentru a-i face întoarcerea la școală mai ușoară

Posted on

Foto: Unsplash

Începerea școlii este un moment important atât pentru părinți, cât și pentru copii și, totodată, acesta poate fi cu adevărat stresant pentru ambele părți, mai ales după o vacanță de vară în care copiii s-au relaxat, nu au avut așa multe responsabilități, nu au fost nevoiți să se trezească dis-de-dimineață, să se concentreze la lecții, să-și facă temele și să aibă un program fix.

În afară de empatia și înțelegerea pe care părinții le pot arăta copiilor, există câteva lucruri pe care poți să le achiziționezi pentru a-i face copilului tău întoarcerea la școală mai ușoară.

1. Obiecte care îi pot face mai eficient și mai rapid procesul de învățare

Există anumite obiecte care se pot dovedi cu adevărat utile și eficiente când vine vorba de procesul de învățare.

O harta lumii perete poate fi un astfel de exemplu, mai ales când vine vorba de orele de geografie, care pot fi destul de plictisitoare și pot avea un volum destul de mare de informații. Cu ajutorul unei hărți, copilul poate descoperi de unul singur continentele, țările, mările și oceanele, formele de relief.

De asemenea, printre alte obiecte care pot ușura procesul de învățare și îl pot face mai eficient, se pot regăsi și globurile pământești, enciclopediile, jocurile interactive.

2. Un ghiozdan încăpător

Un alt lucru care se poate dovedi cu adevărat util este un ghiozdan încăpător, în cadrul căruia copilul să își poată depozita cărțile, caietele și celelalte lucruri de care are nevoie la școală. Ține cont ca acesta să fie nu numai spațios, ci și confortabil pentru spatele și pentru postura copilului tău.

3. Stickere, învelitori, obiecte cu care își poate înfrumuseța cărțile și caietele

Pentru că începerea școlii poate fi cu adevărat stresantă și, uneori, nu este un moment atât de îmbucurător, încearcă să îi îmbunătățești copilului starea de spirit prin a-l ajuta să-și înfrumusețeze cărțile, caietele, prin intermediul unor învelitori cu personajele preferate din desene sau prin intermediul unor stickere colorate, vesele, care să-i ofere copilului o stare de bine și de bucurie atunci când le vede.

De asemenea, puteți personaliza învelitorile și caietele în funcție de preferințele copilului și de creativitatea voastră.

4. O caserolă unde să-și țină prânzul

Este important ca, odată revenit la școală, copilul să aibă unde să își țină prânzul. Cumpără-i o caserolă colorată, suficient de spațioasă pentru a-și depozita mâncarea, dar ține cont ca aceasta să nu fie prea grea, astfel încât să nu îi îngreunezi ghiozdanul.

5. Un obiect care să-i ofere încredere în el

Fie că este un stilou preferat sau un creion, fie că este o jucărie mai mică, fie că este un suvenir din vacanță (o scoică, un breloc), important este ca, atunci când copilul se simte singur, când nu are încredere în el și lucrurile par dificile și complet de neînțeles, să aibă acest obiect aproape de el (în special, în penar), astfel încât, atunci când îl privește, să capete încredere și optimism.

Așadar, întoarcerea la școală este un moment important, dar poate fi și un moment mai puțin plăcut, stresant. Este recomandat ca, pe parcursul zilei petrecute la ore, copilul să aibă tot ceea ce îi este necesar (caserola pentru mâncare, obiectul care să-i ofere încredere, ghiozdanul încăpător, caiete personalizate, obiecte utile în procesul de învățare pe care, de cele mai multe ori, le poate consulta acasă în cazul în care nu încap în ghiozdan). Astfel, procesul va deveni mai ușor pentru copil, va căpăta încredere în el și, ușor-ușor, mersul la școală va putea deveni o bucurie, o oportunitate de a-și satisface curiozitatea, de a învăța ceva nou și de a lega noi prietenii.

Cele mai citite știri

Exit mobile version