Rezervele de gaz din ţară reprezintă pentru România o şansă extraordinară pentru o tranziţie etapizată la energia verde, a afirmat, marţi, directorul general al Engie România, Nicolas Richard, la un eveniment de specialitate.
„Când vorbim de tranziţia energetică, de fapt vorbim de mai multe perspective: prima se referă la mixul energetic, adică cum producem, cum consumăm. Al doilea lucru, foarte important, vizează tot ce ţine de rezilienţa, fiabilitatea sistemelor, securitate etc. şi al treilea lucru se referă la tot ce ţine de suportabilitate, competitivitate. Dacă ne uităm la electricitate, cred că în prezent avem 18,2 giga de capacitate instalată, mare parte hidro, eoliene, solar. Vedem că proiectele se înmulţesc, deci cred că suntem pe drumul bun. Este evident că o parte din economie se va electrifica şi trebuie să avem un potenţial de producere de energie verde care devine din ce în ce mai semnificativă. Avem o şansă extraordinară care este legată de rezervele de gaz pe care le avem în ţară, care ajută foarte mult pentru a avea o tranziţie etapizată”, a menţionat Nicolas Richard, la ZF Power Summit.
Potrivit acestuia, „un furnizor nu câştigă pe an dacă vinde mult”, ci dacă ştie ce se va consuma, acest aspect fiind „extrem de important”.
În altă ordine de idei, Richard a arătat că în luna ianuarie au fost zile cu vreme rece, iar România „a reacţionat foarte bine”.
„Vedem acum că avem nişte subconsumuri extrem de mari, pentru că temperatura este destul de ridicată. Încercăm să ajutăm clienţii să consume mai puţin, mai verde şi mai deştept”, a adăugat şeful Engie România.