Actualitate

Accesarea unui credit 100% online este mai puţin stresantă

Şapte din zece români consideră că este mai puţin stresant să acceseze un credit 100% online decât unul tradiţional, principalul motiv pentru care oamenii se simt încrezători în acest sistem de creditare fiind reprezentat de transparenţa condiţiilor şi a costurilor asociate, arată rezultatele unui sondaj de specialitate, dat publicităţi joi.

În acelaşi timp, în cazul creditelor 100% online, alături de transparenţă, pentru clientul român contează cel mai mult faptul că sunt aprobate repede, dar şi procesul simplu de acordare.

Totodată, 43% dintre români se simt anxioşi şi stresaţi atunci când îşi dau seama că au nevoie de un împrumut. La polul opus, peste o treime (37%) dintre respondenţi susţin că sunt optimişti cu privire la faptul că pot accesa o soluţie financiară pentru a-şi rezolva o problemă.

La nivel general, 70% dintre cei chestionaţi afirmă că este mai puţin stresant să ia un credit 100% online decât unul prin metoda obişnuită.

Potrivit sondajului, investiţiile în educaţie şi locuinţă sunt văzute ca principalele oportunităţi oferite de accesare a unui credit (29,98% dintre respondenţi), pe lângă avantajul accesului la fonduri suplimentare, beneficiu indicat de către 68% dintre români.

Când sunt în situaţia de a lua un credit, pentru români cea mai mare sursă de îngrijorare este reprezentată de rata dobânzii (59% din totalul persoanelor intervievate). De asemenea, oamenii sunt stresaţi de faptul că trebuie să justifice veniturile pe care le au, iar cei care s-au retras din activitate simt că statutul de pensionar este o sursă de stres.

Mai mult de o treime (35%) dintre români au declarat că spun un efort mare pe care îl depun când iau un credit este să evalueze dacă îl pot rambursa fără să fie un efort ieşit din comun, iar 24% dintre respondenţi sunt de părere că o altă sursă de presiune este reprezentată de timpul pe care trebuie să îl aloce pentru a se deplasa pentru semnarea documentelor.

O altă sursă de tensiune este reprezentată de citirea şi înţelegerea contractului de credit (16%), în vreme ce 13% dintre români nu se simt confortabil să ofere explicaţii unei persoane necunoscute despre motivele pentru care au nevoie de un credit. În acelaşi timp, dacă ar fi în situaţia de a alege între un credit acordat 100% online şi unul oferit după o discuţie cu un consultant, aproape jumătate (49,52%) ar prefera soluţia digitalizată.

Sondajul a fost realizat de iVOX, la comanda Provident, pe un eşantion de 1.044 de respondenţi.

Cele mai recente știri

To Top