Miniştrii Agriculturii din Uniunea Europeană nu au reuşit să aprobe luni concluziile privind viitorul acestui sector din cauza opoziţiei României la acest text şi a abţinerii Slovaciei, relatează agenţia EFE.
„Din păcate, în timpul dezbaterilor de azi (luni n.r), şi nu înainte, am văzut că delegaţia României nu a putut susţine textul”, a declarat, în cadrul unei conferinţei de presă ce a urmat reuniunii miniştrilor din acest sector, ce a avut loc la Luxemburg, ministrul belgian al Agriculturii, David Clarinval, a cărui ţară prezidează semestrul acesta Consiliul UE.
România s-a opus textului din cauza convergenţei externe în plăţile directe ale Politicii Agricole Comune (PAC). În practică, acest mecanism presupune că ţările mai puţin bogate din clubul comunitar, majoritatea din est, primesc un nivel mai redus de ajutoare directe din PAC.
Slovacia, la rândul său, s-a abţinut, astfel că textul cu concluziile a primit aprobarea din partea a 25 de state membre şi nu a putut avansa.
„Delegaţia română şi, în mai mică măsură, şi delegaţia slovacă, să fim mai precişi, pentru că şi Slovacia şi-a exprimat punctul de vedere în acest sens, au dificultăţi cu menţinerea convergenţei externe şi vor să putem elimina rapid acest mecanism de convergenţă externă pentru a avea un ajutor identic la nivelul tuturor agricultorilor europeni”, a explicat Clarinval.
Ministrul belgian a explicat că proiectul de concluzii subliniază „rolul cheie al sectorului agricol pentru garantarea securităţii alimentare şi autonomiei strategice”.
„Este vorba despre un text echilibrat ce cuprinde o reflecţie privind un răspuns pe termen mediu şi lung la provocările cu care se confruntă sectorul agricol. Obiectivul acestor concluzii este de a propune acţiuni concrete pentru a sprijini un sector agricol puternic şi competitiv”, a spus el, adăugând că textul permite să se dea un răspuns la petiţiile formulate de agricultori la recentele proteste.
Oficialul a afirmat că aceste concluzii recunosc numeroasele provocări cu care se confruntă agricultura, precum schimbările climatice, tensiunile geopolitice, rentabilitatea şi sarcina administrativă.
„Textul subliniază, de asemenea, importanţa inovării şi cercetării pentru rezolvarea provocărilor viitoare”, a semnalat Clarinval, menţionând că, totodată, „vor fi necesare măsuri pentru simplificarea procedurilor administrative”.
Ministrul belgian a spus că aceste concluzii acoperă şi schimbarea generaţională în sectorul agricol şi subliniază că „este necesar să se asigure că agricultorii primesc venituri juste şi că poziţia lor în lanţul de aprovizionare cu alimente este îmbunătăţită”.
„În ceea ce priveşte comerţul, textul indică faptul că Uniunea este un exportator net de produse agroalimentare şi că este important să se garanteze un sistem comercial corect, deschis, bazat pe reguli, precum şi condiţii de concurenţă justă”, a detaliat el.
Ministrul belgian a mai spus că aceste concluzii invită Comisia Europeană să actualizeze regulat evaluarea sa privind impactul acordurilor de liber schimb în sectorul agricol şi ca Bruxelles-ul să examineze efectul extinderii Uniunii pentru „a pregăti sectorul agricol în acest proces”.
„Cu acest text preşedinţia noastră a dorit să aducă claritate şi previzibilitate pentru agricultorii noştri pentru următorii ani”, a punctat Clarinval.