Timp liber

Turiştii vor avea în acest an o contribuţie record de 800 de miliarde euro la economia Europei

turism
Foto: iStock

Temperaturi estivale record, tarife exorbitante la hotel şi locaţii supraglomerate, nimic nu stă în calea sezonului de vacanţe de vară în Europa, cel puţin deocamdată, potrivit unui raport al Comisiei europene a turismului (ETC), consultat de Bloomberg.

Potrivit acestui document, turiştii internaţionali ar urma să cheltuie o sumă record de 800 de miliarde euro în acest an în Europa, în creştere cu 37% faţă de nivelul de 583 miliarde de euro înregistrat înainte de pandemie. De asemenea, sosirile de vizitatori din străinătate sunt şi ele în creştere cu 6% comparativ cu 2019, atingând un nou record pentru Europa.

În spatele boom-ului turismului european sunt americanii şi 72% din cheltuielile turistice record au fost făcute până acum în destinaţii din Vestul Europei. Un nou impuls al veniturilor ar urma să vină de la vizitatorii intra-regionali şi revenirea turiştilor din estul Asiei, în special a celor din China, susţine ETC.

„Pentru moment, putem vedea cum destinaţiile din sudul Europei şi Mediterana rămân preferate de călătorii în Europa”, spune directorul general de la ETC, Eduardo Santander. Explicaţia este că turiştii continuă să dea prioritate locurilor cu vreme caldă şi preţuri avantajoase, şi aceste două elemente pot fi găsite încă în părţi din sudul Europei.

Însă destinaţiile nordice câştigă şi ele teren. Datele confirmă o modificare a obiceiurilor turistice europene, în condiţiile în care un număr în creştere de vizitatori s-au îndreptat spre destinaţii cu vreme temperată şi mai puţin aglomerate în prima jumătate a anului. Comparativ cu 2019, există o creştere semnificativă a înnoptărilor turiştilor internaţionali în Danemarca (38%), Norvegia (18%) şi Suedia (9%).

În plus, există interes în creştere pentru destinaţiile mai puţin vizitate şi mai puţin aglomerate din sudul Europei. În timp ce sosirile turiştilor străini în Croaţia au crescut cu 7,6% în prima jumătate a acestui an, comparativ cu nivelul din 2019, în cazul Albaniei creşterea este de 86%.

O creştere a popularităţii se înregistrează şi pentru locurile care oferă un curs de schimb avantajos, fie că este vorba de destinaţii tradiţionale sau nu. Bulgaria (29%), Serbia (40%) şi Turcia (22%) au înregistrat o creştere de două cifre a sosirilor de turişti internaţionali comparativ cu nivelul de dinainte de pandemie.

Încurajarea turiştilor să se aventureze şi în locaţiile care nu figurează pe radar este o condiţie crucială pentru răspândirea beneficiilor aduse de călătorii internaţionali de-a lungul Europei, spune Eduardo Santander, în special în contextul în care multe firme mici se confruntă cu presiuni economice, inclusiv creşterea costurilor operaţionale şi deficit de personal.

Cele mai recente știri

To Top