Investițiile record în inteligența artificială, care au susținut cotațiile acțiunilor companiilor din sectorul tehnologiei, se confruntă acum cu un obstacol major, deoarece criza din Orientul Mijlociu afectează perspectivele de creștere și costurile cu energia, estimează Melissa Otto, director de cercetare la S&P Global Visible Alpha, transmite Reuters.
Înainte de izbucnirea războiului din Iran, giganții din sectorul tehnologiei Microsoft, Amazon, Alphabet și Meta plănuiau să cheltuie aproximativ 635 de miliarde de dolari pe centre de date, cipuri și alte infrastructuri de inteligență artificială în 2026, a precizat S&P Global. Este vorba de o creștere semnificativă de la cheltuieli de capital de 383 de miliarde de dolari în 2025 și doar 80 de miliarde de dolari în 2019.
Deși companiile din sectorul tehnologiei nu au semnalat încă reduceri ale acestor cheltuieli de capital, prețurile ridicate ale petrolului ar putea forța o revizuire a cheltuielilor în primul și al doilea trimestru, aducând o ‘corecție cu adevărat semnificativă pe toate piețele de capital’, a spus Melissa Otto.
‘Cred că dacă cifrele privind cheltuielile de capital vor fi reduse, dacă prețurile la energie nu se reflectă în câștiguri, acesta ar putea fi un catalizator’, a adăugat Melissa Otto.
Euforia legată de inteligența artificială a dus indicii bursieri globali dincolo de maximele din 2025 și existau speranțe că tendința va continua și în 2026, dar lucrurile s-au schimbat după izbucnirea războiului din Iran. În același timp, costurile cu energia devin o constrângere.
Centrele de date necesită cantități mari de energie electrică, ceea ce face inteligența artificială dependentă de prețurile energiei și de capacitatea infrastructurii.
La conferința energetică CERAWeek, care a avut loc săptămâna trecută la Houston, directorii de companii petroliere au avertizat că riscurile legate de aprovizionare nu se reflectă pe deplin în prețuri, a spus Otto, ceea ce generează îngrijorări cu privire la creșteri suplimentare cu efecte de domino asupra economiei globale.
‘Vedem acest mare semn de întrebare legat de creșterea globală. Pentru că, dacă prețurile la energie cresc cu 30%, acest lucru va afecta consumatorii și companiile’, a spus Melissa Otto.