Actualitate
Abrudean: Dacă nu irosim capitalul politic pe conflicte sterile, 2026 poate fi anul aderării României la OCDE
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că România este competitivă, are potențial de dezvoltare, iar, în absența ‘unor conflicte sterile’, 2026 poate fi anul aderării României la OCDE.
‘România este competitivă și are un potențial de dezvoltare extraordinar. Am spus astăzi la Romanian Business Leaders din Cluj că, dacă păstrăm ritmul și dacă nu irosim capitalul politic pe conflicte sterile, 2026 poate fi anul aderării noastre la OCDE. Asta ne va schimba realitatea economică, va aduce credibilitate, investiții, locuri de muncă și siguranță. Chiar astăzi am obținut, de la Comitetul pentru piețe financiare, cel de-al 21-lea aviz din cele 25 necesare’, a scris, joi, Abrudean, pe Facebook.
El a subliniat importanța diplomației în menținerea relațiilor externe.
‘Și am mai spus un lucru la care țin și pe care îl împărtășesc și aici cu voi: rolul meu ca președinte al Senatului în diplomația parlamentară e să-mi reprezint țara cu mândrie în relația cu alte țări. Am publicat recent un raport de activitate la un an de mandat de când am fost ales senator de Cluj. Am avut peste 50 de întâlniri la nivel diplomatic în anul 2025. E important să fim bine văzuți, să ne vorbim țara de bine, să avem relații instituționale solide. Sunt importante întărirea parteneriatului strategic cu SUA și menținerea tuturor relațiilor noastre externe. Toate acestea sunt instrumente diplomatice absolut necesare’, a adăugat Abrudean.