Transporturi

ACEA: Vânzările de automobile în Europa au crescut cu 12% în aprilie, România a raportat un avans de 34,6%

Posted on

Foto: iStock

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au crescut cu 12% în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2023, în urma îmbunătăţirii cererii pentru vehicule electrice, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în timp ce România a raportat un avans de 34,6%.

Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Un număr de 1,08 milioane de autoturisme au fost înmatriculate în aprilie în Europa, comparativ cu 965.313 unităţi în perioada similară din 2023. Vânzările de maşini pe baterii au crescut cu 14,8% în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2023, iar cele de vehicule hibride au urcat cu 33,1%, conform datelor ACEA. Vehiculele electrificate – modele complet electrice, hibride plug-in sau complet hibride – au reprezentat 47,8% din toate înmatriculările de maşini noi în aprilie, o creştere faţă de un nivel de 44,1% anul precedent.

În aprilie, piaţa auto din România a înregistrat o creştere cu 34,6%, fiind înmatriculate 13.276 autoturisme, faţă de 9.865 vehicule în perioada similară din 2023.

Principalele pieţe europene au raportat creşteri semnificative în aprilie: Spania (23,1%), Germania (19,8%), Franţa (10,9%), Italia (7,7%) şi Marea Britanie (1%), arată datele ACEA.

În sectorul auto european sunt 12,9 milioane de angajaţi, iar 8,3% din totalul locurilor de muncă din industria UE sunt în sectorul auto.

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 6,5% în primele patru luni din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, fiind înmatriculate 4,48 milioane de unităţi.

Primele cinci pieţe europene au raportat creşteri semnificative în perioada ianuarie-aprilie 2024: Marea Britanie (8,4%), Spania (7,8%), Germania (7,8%), Franţa (7%) şi Italia (6,1%), arată datele ACEA.

În primele patru luni din acest an, piaţa auto din România a înregistrat o scădere cu 0,7%, fiind înmatriculate 46.504 autoturisme, faţă de 46.831 vehicule în perioada similară din 2012.

Cele mai citite știri

Exit mobile version