Tehnologie
Acţiunile gigantului chinez de inteligenţă artificială SenseTime au scăzut luni cu peste 18% în urma morţii fondatorului acestuia
Acţiunile companiei chineze de inteligenţă artificială SenseTime au scăzut luni cu până la 18,25%, la un minim istoric, după vestea morţii fondatorului acesteia, transmite CNBC.
Titlurile SenseTime cotate la Hong Kong au scăzut luni până la 1,03 dolari Hong Kong (0,13 dolari), cel mai redus nivel din istoria companiei, conform datelor LSEG.
Acţiunile companiei de AI au scăzut în acest an cu aproximativ 50%.
Fondatorul SenseTime şi cercetător în AI Tang Xiao’ou a murit vineri, la vârsta de 55 de ani, în urma unei boli, a anunţat compania într-un comunicat publicat sâmbătă.
SenseTime nu a dezvăluit cauza morţii sale.
”Cu inima foarte grea, anunţăm vestea tristă că iubitul nostru fondator, Tang Xiao’ou… a cedat în urma unei boli şi ne-a părăsit pentru totdeauna la 11:45 p.m. pe 15 decembrie 2023”, a spus SenseTime într-o postare pe contul său oficial WeChat.
”Cele mai profunde simpatii pentru familia profesorului Tang în acest moment trist! Înţelepciunea, entuziasmul şi explorarea nesfârşită a ştiinţei de către profesorul Tang ne vor inspira întotdeauna să rămânem fideli aspiraţiilor noastre originale şi să mergem înainte”, a spus compania pe reţelele de socializare.
SenseTime dezvoltă platforme şi tehnologii software AI, inclusiv generarea de conţinut şi recunoaşterea facială activată de AI.
Compania s-a alăturat cursei globale de dezvoltare a AI generativă, deoarece ChatGPT de la OpenAI a explodat în popularitate după lansarea sa în noiembrie 2022.
Cu toate acestea, compania a fost plasată pe o listă neagră a comerţului din SUA în 2019, ceea ce restricţionează firmele americane să facă afaceri cu ea.
SUA au susţinut că SenseTime este legată de încălcările drepturilor omului în regiunea Xinjiang din China.
Tang a fondat SenseTime în 2014, iar compania a fost listată la Bursa de Valori din Hong Kong în 2021.
El a deţinut, de asemenea, funcţiile de director al Laboratorului Pujiang, director al Laboratorului Shanghai AI şi profesor al Universităţii Chineze din Hong Kong, potrivit Reuters.
În comunicatul său de sâmbătă, compania l-a salutat pe Tang drept ”un reprezentant remarcabil în domeniul inteligenţei artificiale în China”.