Transporturi
Acțiunile Tesla au scăzut cu 4% după ce directorul financiar al companiei și-a dat demisia
Directorul financiar al Tesla, Zach Kirkhorn, a demisionat din funcţie vineri, a anunţat luni producătorul de automobile electrice, într-o declaraţie depusă la autorităţile de reglementare a bursei, transmite CNBC.
Vaibhav Taneja, directorul contabil al Tesla, a fost numit noul CFO şi va ocupa ambele roluri concomitent.
Acţiunile Tesla au scăzut cu aproximativ 4% în urma informaţiei.
Kirkhorn va rămâne cu Tesla până la sfârşitul anului pentru a ajuta la tranziţie, potrivit documentului depus la Comisia pentru bursă şi valori mobiliare (SEC).
Kirkhorn a fost CFO din martie 2019 şi a lucrat pentru Tesla din 2010.
”Pe măsură ce îmi schimb responsabilităţile pentru a sprijini această tranziţie, vreau să le mulţumesc angajaţilor talentaţi, pasionaţi şi muncitori de la Tesla, care au realizat lucruri despre care mulţi credeau că nu sunt posibile”, a scris Kirkhorn pe LinkedIn.
Plecarea lui Kirkhorn marchează a doua înlocuire a CFO al Tesla în puţin peste patru ani.
Când fostul CFO Deepak Ahuja a părăsit Tesla în 2019, acţiunile au scăzut cu până la 4,5%.
Vaibhav Taneja, înlocuitorul lui Kirkhorn şi fostul director de contabilitate al Tesla, este la producătorul auto din 2017. El a lucrat pentru SolarCity înainte de a se alătura Tesla, prin achiziţia de către producătorul de automobile a companiei de panouri solare, în valoare de 2,6 miliarde de dolari.
Înainte de asta, Taneja a fost angajat la PwC timp de aproximativ 17 ani. PwC este auditorul Tesla.