Acţiunile Tesla au înregistrat o creştere de 7,4% luni, după un articol al Bloomberg conform căruia echipa de tranziţie a preşedintelui ales Donald Trump intenţionează să facă reglementarea vehiculelor autonome o prioritate de top pentru Departamentul Transporturilor din SUA.
Articolul, bazat pe surse anonime, a impulsionat acţiunile Tesla în urma speculaţiilor că o astfel de reglementare ar aduce un beneficiu major companiei.
CNBC nu a putut verifica independent informaţia şi a solicitat comentarii din partea echipei lui Trump şi a Administraţiei Naţionale pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA), o unitate a Departamentului Transporturilor responsabilă cu supravegherea tehnologiilor autonome.
Musk, un susţinător activ al lui Trump în campania electorală recentă, ar putea beneficia de relaţia strânsă cu politicianul republican, care a mai deţinut un mandat prezidenţial între 2017 şi 2021.
Săptămâna trecută, Trump l-a numit pe Musk, alături de fostul candidat republican Vivek Ramaswamy, în fruntea nou-înfiinţatului Departament pentru Eficienţă Guvernamentală (DOGE), menit să reducă birocraţia, să relaxeze reglementările excesive şi să elimine cheltuielile ”inutile”.
Un cadru federal pentru reglementarea vehiculelor autonome ar fi un impuls major pentru Tesla, companie care promite de ani de zile vehicule complet autonome, însă care încă nu a livrat un model capabil să circule fără un şofer uman.
Tesla are în vedere lansarea unei flote de ”robotaxiuri”, vehicule autonome destinate transportului de persoane fără supraveghere umană.
Luna trecută, Musk a prezentat ”Cybercab,” un concept de robotaxi cu două locuri, fără volan sau pedale, cu un preţ estimativ de 30.000 de dolari.
Tesla este în cursa pentru dezvoltarea de robotaxiuri, concurând cu Waymo, companie subsidiară a Google, care a lansat deja vehicule autonome pe drumurile publice.
În cadrul unui eveniment recent de prezentare a Cybercab şi Robovan, Musk a menţionat că Tesla îşi propune să implementeze anul viitor tehnologia de conducere autonomă ”nesupravegheată” în Texas şi California, pe modelele Model 3 şi Model Y.
Această tehnologie, numită Full Self-Driving (FSD), este disponibilă în prezent doar în variantă ”supravegheată”, solicitând prezenţa unui şofer pregătit să intervină la volan.
Echipa de tranziţie a lui Trump caută lideri politici pentru Departamentul Transporturilor care să dezvolte un cadru federal pentru reglementarea vehiculelor autonome, potrivit Bloomberg. Printre cei luaţi în considerare se numără Emil Michael, fost director executiv al Uber, şi reprezentanţii republicani Sam Graves din Missouri şi Garret Graves din Louisiana, a raportat Bloomberg.