Actualitate
Adrian Borotea, vicepreședintele RWEA: „Există un interes crescut al investitorilor de a veni în România”
Adrian Borotea, vicepreşedintele RWEA (Romania Wind Energy Association), a declarat în cadrul conferinţei Income Magazine Corporate că „există un interes crescut al investitorilor de a veni în România şi de a investi”.
Antena 3 CNN, parte a Intact Media Group, alături de săptămânalul economic Income Magazine a organizat astăzi, în cadrul proiectului Conferințele Income Magazine Corporate, evenimentul „Energia verde – sustenabilitate si securitate energetica. Soluţii de evitare a crizelor”.
Invitat la conferinţă, Adrian Borotea, vicepreşedintele RWEA, a declarat că, cel puţin pe piaţa eoliană, lucrurile s-au îmbunătăţit faţă de anul trecut.
„Dacă e să comparăm cu anul trecut, lucrurile s-au îmbunătăţit în sensul că avem acest plan integrat, ştim de ţintă că trebuie crescută la 34% aşa cum ne-a spus astăzi ministrul Energiei. Există acea certitudine pentru investiţiile noi, care a fost păstrată în toate schimbările legislative de anul trecut, care spune că noile investiţii nu vor fi supuse suprataxării. Deci, acest lucru este foarte bun.
Pe de altă parte, sigur că preţul pe piaţa cvasi-reglementată este un preţ foarte bun. Din păcate, energia eoliană este impredictibilă, aşa cum ştim, şi costurile principale sunt cele cu dezechilibrele şi cu profilarea. Ca să ne putem înscrie ca producători eolieni pe această piaţă preţul este tentant, doar că trebuie să cuprindă şi acele dezechilibre şi profilări şi atunci lucrurile sunt discutabile din punct de vedere economic„, a declarat Adrian Borotea.