Transporturi
Adrian Câciu: Absorbţia la Ministerul Transporturilor pe exercițiul financiar trecut a fost de plus 15% faţă de alocare. Deci, se poate
Absorbţia la Ministerul Transporturilor pe exercițiul financiar trecut a fost de plus 15% faţă de alocare, ceea ce înseamnă un exemplu că se poate, a spus marţi, ministrul Adrian Câciu la conferinţa Income Magazine, organizată de Antena 3 CNN.
„Evident că avem nevoie să investim rapid. Din punctul meu de vedere, discutam și cu domnul ministru Grindeanu, nu putem să ne permitem să cheltuim banii, de exemplu, din politica de coliziune. Ei sunt valabili până în 2029.
România, în general, a stat pe principiul – avem bani până în anul respectiv, hai să-i cheltuim până atunci, vedem dacă îi cheltuim.
Noi trebuie să cheltuim banii acum, dacă se poate, în următorii 3 ani toți banii pe care îi avem la dispoziție, dincolo de faptul că PNRR ne constrânge ca până august 2026 folosim toți banii aferenți Ministerului Transportului.
Dacă vreți să laud Ministerul Transportului, absorbția pe exercițiul financiar trecut s-a terminat cu plus 15% față de alocare. Au avut 4,9 miliarde de euro alocate și au cheltuit 5,4 miliarde de euro.
Am negociat cu Comisia ca acești bani să fie că recunoscuți în rambursări către România. Deci este un exemplu de „da, se poate”.
Noi am mai avut etape în România în care am avut așa ca un fel de sclipire, a mers un timp, după care iar s-au poticnit lucrurile.
Nu se va putea realiza vreo investiție de anvergură în România dacă nu există consecvență, dacă nu există o continuitate. Nu e vorba numai de persoane, ci de o politică publică care să fie asumată în sensul acesta al realizării investiţiilor indiferent de costuri.
Iată un alt exemplu despre care nu se vorbește acum când discutăm de investiții, dar are legătură cu îngrijorările despre deficit.
Este vorba despre o analiză legată de deficitele țărilor din statele UE. O să rămâneți uimiți să vedeți câte țări din statele UE și-au depășit deficitul în ultimii 20 de ani şi sunt ţări puternice.
Deficitul pe investiții trebuie făcut. Pe partea de infrastructură de transport, noi nu avem de la Uniunea Europeană decât 50% din banii de care avem nevoie. 50% îi va pune bugetul de la stat sau vom face împrumuturi de la instituţii financiare internaționale pe obligațiuni verzi.
Până la urmă, cel puțin pe transportul feroviar, vorbim de infrastructură verde, dar trebuie să înțelegem acest efort, să-l facem în sensul acesta, dacă vrem să punem măcar acum pilonii pentru un viitor”, a spus ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, marţi, la conferinţa Income Magazine, organizată de Antena 3 CNN.