Actualitate
Adrian Câciu: Fondurile europene pe care le avem la dispoziţie în domeniul educaţiei depăşesc 5 miliarde euro, în perioada imediat următoare
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat că fondurile europene pe care România le are la dispoziţie în perioada imediat următoare depăşesc 5 miliarde euro, iar „cele care au fost alocate sau sunt încă în implementare din perioada 2014-2020, în valoare de 3,3 miliarde euro, ajută împreună la dezvoltarea sistemului educaţional românesc şi la transformarea acestuia”.
„Unul dintre pilonii de bază al rezilienţei unui stat este societatea pe care este construit, iar o societate educată duce, dincolo de partea de creşterea a competitivităţii acelui stat faţă de celelalte state la un grad mai mare de dezvoltare, la o performanţă mai mare a acelei naţii, la un nivel de trai mai ridicat. Mă întorc şi spun acel cuvânt care a fost cheie în acest început de discurs – o societate educată. Fără educaţie nu există calitate şi nu există performanţă. Guvernul României şi-a asumat această prioritate şi educaţia este o prioritate naţională şi este un punct de inflexiune prin care România trece, pentru că este să construim generaţiile viitoare într-un mod mult mai raţional, aşezat şi aplicat. Fondurile europene pe care le avem la dispoziţie în domeniul educaţiei depăşesc 5 miliarde euro, în perioada imediat următoare. Cele care au fost alocate sau sunt încă în implementare din perioada 2014-2020, în valoare de 3,3 miliarde euro, ajută împreună la dezvoltarea sistemului educaţional românesc şi la transformarea acestuia”, a afirmat Adrian Câciu, miercuri la ceremonia de semnare a contractelor finanţate prin PNRR, apelul de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ preuniversitare şi a unităţilor conexe”.
El a mai spus că „unul dintre obiectivele strategice este crearea unei generaţii noi, a unei forţe de muncă calificate şi orientate către viitor. Viitorul va fi cu totul altul decât a fost acum 10 ani, acum 5 ani sau decât este în prezent”.
„Multe meserii şi profesii se vor transforma. Va fi vorba de o reconversie profesională dar şi o reconversie a pieţei muncii. Educaţia trebuie orientată către viitor. Mă uitam la imaginile pe care le avem în această prezentare şi trebuie să spun că sunt invidios. Ca elev nu am avut acces la un astfel de tip de educaţie, dar nu sunt invidios într-un sens negativ. Din contră. Chiar vreau să se întâmple lucrurile acestea. Împreună cu dumneavoastră, pentru că aici va fi un efort conjugat. Nu este vorba numai de un minister, nu este vorba numai de Guvern, este vorba de întreaga administraţie a acestei ţări să facă eforturi ca implementarea proiectelor şi cele cu finanţare naţională, dar mai ales cele cu finanţare europeană să se facă cât mai rapid. Timpul nu ne aşteaptă, iar crizele apar succesiv şi pe unele din viitor nu le cunoaştem. Pentru asta trebuie să fim rezilienţi, dar implementarea proiectelor trebuie să fie una foarte rapidă”, a completat Câciu.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a mai precizată că şi-ar dori ca în viitorul exerciţiu financiar 2021-2027 să nu mai fie probleme cu absorbţia fondurilor, cum a fost până acum.
„Mi-aş dori ca exerciţiul financiar 2021-2027 să se încheie şi să rămână fără bani în 2027, iar ministrul din 2029 să caute bani pentru a finanţa noi proiecte. Să nu mai ajungem în situaţia de a ne lupta, pentru a doua oară la final de exerciţiu, cu absorbţia. Pentru asta este necesar efortul tuturor. Aţi văzut că de fiecare dată şi împreună cu cei din sistemul de educaţie, cu dascăli, dar şi cu aleşii locali, atâta timp cât s-a stat în discuţii în care am înţeles că suntem toţi pe aceeaşi baricadă şi avem acelaşi obiectiv, s-au găsit întotdeauna soluţii rapide şi foarte pragmatice. PNRR este un obiectiv de ţară. Este o ancoră prin care o serie de reforme se vor realiza şi ajutorul cărora România va fi mult mai dezvoltată şi mai rezilientă în viitor. Dar cel mai important va fi o Românie de o calitate mult superioară prezentului”, a concluzionat social-democratul.