Actualitate
Afacerea EURO: Naționala, calificare cu șapte zerouri
După opt ani, echipa națională de fotbal ajunge din nou la turneul final al Campionatului European. Performanța va avea efecte nu numai în plan sportiv, ci și în zona economică. Atât cei implicați direct, cât și afaceri din sectoare care de care mai diverse vor avea cu siguranță de câștigat.
Ultima prezență a României la ultima fază a unui campionat european de fotbal a fost în 2016, în Franța. Cu opt ani înainte, tricolorii luaseră parte la turneul final al Euro 2008 din Austria și Elveția. Iar ultima oară când ei au reușit să se califice la un campionat mondial a fost în 1998, adică în urmă cu un sfert de secol, când mulți dintre suporterii actuali nici nu erau născuți. Asta face ca actuala reușită să fie cu adevărat importantă și, cel mai probabil, calificarea și participarea la Euro 2024 vor atrage atenția majorității românilor. Iar acolo unde este public interesat sunt și bani.
Cel mai mult vor profita de rezultatul bun cei din prima linie. Asta pentru că fiecare echipă care ajunge la turneul final va primi de la UEFA un premiu de 9,25 milioane de euro. O parte din bani vor fi folosiți pentru acoperirea cheltuielilor Federației Române de Fotbal (FRF), dar o sumă deloc neglijabilă va fi direcționată către fotbaliști, antrenorii și conducerea FRF sub forma unor bonusuri de calificare. Conform informației prezentate în cadrul unui talk show TV de către Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, circa 40% vor merge către fotbaliști și se vor împărți după un algoritm care va lua în calcul minutele jucate. Cei care au jucat în toate meciurile din grupă urmează să încaseze cam 150.000 de euro. Pentru antrenorul principal Edi Iordănescu, prima va fi de 200.000 de euro, în timp ce conducerea FRF va împărți cam 800.000 de euro, cu suma cea mai mare fiind, cel mai probabil, alocată președintelui Răzvan Burleanu.
Se umplu conturile
Dar beneficiile pentru cei direct implicați pot fi și mai mari, mai ales dacă prezența la turneul final din Germania din vara anului următor nu va fi una dezastruoasă. Astfel, fiecare victorie în grupă este recompensată de UEFA cu 1,5 milioane de euro, în timp ce pentru un egal fiecare echipă primește 750.000 de euro. O calificare în optimi înseamnă un bonus de două milioane de euro. Chiar dacă deja șansele României să depășească această fază par, cel puțin la acest moment, minime, merită pomenite și primele pentru restul de posibile performanțe: alte 3,25 milioane de euro pentru calificarea în sferturile de finală, la care se pot adăuga cinci milioane de euro pentru semifinale plus șapte milioane pentru finalistă și 10 milioane de euro pentru câștigătoarea trofeului. Cu alte cuvinte, campioana europeană va primi, în total, peste 20 de milioane de euro.
În plus, chiar dacă este dificil de estimat impactul efectiv, se poate spune fără teama de a greși că deja cotele fotbaliștilor și antrenorilor implicați au crescut după calificare. Mai mult, dacă aceștia nu se vor face de râs la Euro 2024, sunt șanse mari ca după terminarea acestuia să fie angajați la echipe mai puternice decât cele la care activează în prezent și, mai ales, în schimbul unor sume mai mari (atât ca preț efectiv al transferului, cât și din punct de vedere al salariilor și bonusurilor). „Aici lucrurile sunt foarte subiective și de obicei efectele se văd doar la nivel individual. Adică este posibil ca unui jucător să i se dubleze cota după o evoluție bună la turneul final, dar altuia să îi scadă, chiar dacă echipa lui a performat, pentru că prestația sa nu a fost deloc bună. Plus că multe depind de agentul fotbalistului, de relațiile lui în lumea fotbalului și în presa sportivă, de modul în care știe să negocieze și să vândă”, explică un oficial al unui club din Liga 1.
Cine mai câștigă
Dar lista celor care își vor vedea cel mai probabil veniturile crescând după rezultatul bun al naționalei nu se oprește aici. Sponsorii tricolorilor (Casa Pariurilor, Penny, Autoklass, Bucovina, Joma, Bergenbier și Banca Transilvania) s-au bucurat în ultima vreme de o expunere semnificativ crescută și acest beneficiu (care teoretic se traduce în creșterea numărului de clienți) va fi cel mai probabil sesizabil și în perioada ce urmează, cel puțin până la terminarea turneului final.
În zona mass-media, interesul declanșat de calificare și cel viitor, din preajma și din timpul turneului final, se va traduce atât în audiențe crescute în zona TV, cât și în trafic suplimentar în cea online. Care înseamnă, desigur, majorări ale încasărilor din publicitate. Campionatul Mondial din Qatar, de pildă, unde România nu a participat, a adus aproape cinci milioane de euro ca venituri din reclame pentru postul care a difuzat meciurile, TVR. Cu echipa națională la Euro 2024, e foarte probabil ca tarifele pentru spoturi să crească semnificativ.
Multe mii de români vor dori să asiste în direct din tribune la meciurile din Germania. Unii își vor cumpăra biletele pe cont propriu și poate își vor găsi singuri cazarea. Și în zona de transport vor fi destui care vor prefera, probabil, mașina personală. Alții însă vor apela la pachetele all inclusive pregătite pentru acest eveniment sau măcar la transportul cu avionul. Ceea ce înseamnă că atât agențiile de turism, cât și liniile aeriene care operează curse spre Germania ar putea să încaseze câteva milioane de euro în plus ca urmare a calificării la Euro 2024.
Și companiile care sunt implicate (oficial sau nu) în realizarea de diverse materiale pentru suporteri vor avea de câștigat. „Deja simțim o cerere crescută. Înaintea meciului cu Elveția, când se știa deja că suntem calificați, am primit comenzi pentru cel puțin 10 tricouri galbene imprimate cu sigla echipei naționale și personalizate cu diverse numere și nume”, povestește angajatul unei firme de profil din sectorul 5 al Capitalei.
Nu în ultimul rând, dacă performanțele Simonei Halep au adus mii de copii în cluburile de tenis, rezultatele bune ale reprezentativei lui Iordănescu ar putea avea același efect pentru școlile de fotbal. Este, desigur, greu de cuantificat acest efect, însă putem fi aproape siguri că se va simți, mai ales dacă echipa națională va avea o evoluție pozitivă și în vara lui 2024.
Miliarde din fotbal
Sumele și estimările de mai sus pălesc în comparație cu prognozele privind impactul economic al turneului final în țara gazdă. La Berlin, de pildă, unde se vor desfășura șase meciuri (inclusiv finala), sunt așteptați 2,5 milioane de vizitatori cu această ocazie. „Vor fi și venituri de pe urma acestui eveniment, desigur. Cinci din cele șase meciuri sunt în week-end. Atunci ne așteptăm la cel mai mare volum de sosiri, ceea ce va fi extraordinar pentru oraș, pentru hoteluri, pentru restaurante și pentru obiectivele turistice”, spunea senatorul pentru sport Iris Spranger. Un calcul simplu ne arată că, dacă fiecare din acești turiști va lăsa doar 100 de euro în capitală, veniturile firmelor din zonă vor crește cu nu mai puțin de un sfert de miliard de euro.
Beneficiile nu vor veni, desigur, fără cheltuieli. La Berlin, de exemplu, statul va investi peste 60 de milioane de euro pentru buna desfășurare a turneului, în timp ce renovarea stadionului din Stuttgart, unde se vor desfășura alte cinci partide, va costa alte 100 de milioane de euro (ceea ce a provocat deja controverse, deoarece arena fusese deja modernizată în 2011 după o investiție de peste 60 de milioane de euro). La nivel național, suma totală cheltuită pentru investiții în infrastructura sportivă și de transport în vederea campionatului european ar putea depăși 350-400 de milioane de euro, conform unor estimări grosiere. Însă și așa afacerea pare una bună pentru organizatori, care prognozează venituri suplimentare de circa 1,5-2 miliarde de euro pentru economia germană de pe urma turneului final, cu o bună parte din această sumă venind de la vizitatorii de peste hotare.