Tehnologie
Afacerile din industria dezvoltatoare de jocuri video din România au crescut cu peste 25%, în 2022
ndustria dezvoltatoare de jocuri video din România a înregistrat, în 2022, o creştere de 25,7%, faţă de anul anterior, iar cifra de afaceri pe fiecare angajat din domeniu a ajuns la peste 48.000 de euro, cu 50% mai mult în comparaţie cu anul 2019, arată datele incluse în studiul anual realizat de Asociaţia Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA).
Conform raportului publicat recent, afacerile din industria de profil, pe plan local, au fost de 332 milioane de dolari, în cursul anului trecut, cea mai mare creştere înregistrată de la an la an din 2014 până la data analizată.
„Această creştere va continua şi în 2023, 68% din cele 222 studiouri active în România reconfirmând continuarea angajărilor şi în anul curent, 26% din studiouri fiind deschise şi la ideea de a derula programe de internship. În jur de 60% din totalul noilor angajări din acest an au fost pentru poziţii de junior”, notează sursa citată.
Rezultatele studiului de specialitate relevă faptul că formatul de muncă hibrid este preferat de 42% dintre firme şi doar 21% optează pentru modelul de muncă de la birou.
Anul trecut s-a înregistrat o creştere a numărului de jocuri dezvoltate cu participarea studiourilor din România. Astfel, printre cele mai notabile jocuri se află: FIFA 23 (Electronic Arts Romania) şi Metal Hellsinger (Funcom Romania).
Totodată, Assassin’s Creed Mirage (Ubisoft Romania) şi EA Sports FC 24 (Electronic Arts Romania) erau în dezvolare în 2022 şi au fost lansate în această toamnă, iar dintre jocurile dezvoltate de studiourile independente româneşti care s-au bucurat de succes internaţional sunt: Trinity Fusion (Angry Mob Games), Wild Things: Animal Adventures (Amber Studio), Bear and Breakfast (Gummy Cat) şi Last Days of Lazarus (Darkania Works, GrimTalin).
„Industria locală continuă să se bucure de un interes considerabil din partea dezvoltatorilor internaţionali, dar şi din partea investitorilor. În 2022, studioul românesc Metagame a fost preluat de Fortis, iar Amber a reuşit să atragă o investiţie de 20 de milioane de dolari din partea fondului de investiţii Emona Capital”, se menţionează într-un comunicat de presă al RGDA.
În topul celor mai importante zece companii româneşti în 2022, în funcţie de cifra de afaceri, se află: Electronic Arts România, Ubisoft România, Amber Studio, Gameloft România, Green Horse Games, Playtika, Quantic Lab, Super Hippo Games/Nutaku, eRepublik şi Whyttest.
Studiul RGDA a fost anunţat, în premieră, la Dev.Play, conferinţa dezvoltatorilor de jocuri video din România şi Europa de Est, desfăşurat pe 9 şi 10 octombrie, la Bucureşti.
Asociaţia Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizaţie non-profit care îşi propune să sprijine şi să promoveze dezvoltatorii de jocuri video din România. În prezent, în studiourile video româneşti lucrează aproximativ 6.800 de specialişti.