Amânarea obligaţiilor de plată ale fermierilor către furnizori ameninţă să destabilizeze întregul lanţ de aprovizionare agricolă şi riscă să submineze viabilitatea pe termen lung atât a fermierilor, cât şi a actorilor din lanţul valoric, şi poate încălca reglementările Uniunii Europene, susţin reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România).
Membrii AHK România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la seceta severă şi continuă care a lovit România în ultimii trei ani, precizând că aceste condiţii au afectat grav sectorul agricol şi au condus la o scădere semnificativă a producţiei şi la agravarea presiunilor financiare asupra agricultorilor.
Potrivit unui comunicat al AHK România, transmis AGERPRES, numai în ultimul an, preţurile produselor agricole au scăzut cu aproximativ 38% faţă de 2022, în timp ce costurile de producţie (precum îngrăşămintele chimice) au crescut din cauza inflaţiei şi a volatilităţii pieţei mondiale generate de conflictul din Ucraina. Diferenţa din ce în ce mai mare dintre creşterea cheltuielilor şi scăderea veniturilor a pus multe întreprinderi agricole în pericol de insolvenţă, în special pe cele cu lichidităţi limitate şi cu o bază de capital subţire.
„Deşi apreciem recunoaşterea crizei de către Guvernul României, AHK România este îngrijorată de măsurile propuse pentru amânarea plăţilor fermierilor către furnizorii de produse esenţiale pentru agricultură, cum ar fi seminţele, îngrăşămintele, produse de protecţie a culturilor etc. Această măsură ar putea duce la consecinţe grave pentru lanţul de aprovizionare agricolă, agravând situaţia, în loc să o amelioreze”, a declarat Sebastian Metz, director general AHK România. în comunicatul citat.
În opinia membrilor organizaţiei, amânarea obligaţiilor de plată ale fermierilor către furnizori poate părea o uşurare pe termen scurt, însă, în practică, aceste măsuri ameninţă să destabilizeze întregul lanţ de aprovizionare.
„Furnizorii de inputuri extind deja linii de credit pe termen lung şi sprijină fermierii prin politici comerciale. Cu toate acestea, dacă sunt forţaţi să suporte povara financiară, aceşti furnizori vor avea dificultăţi în a-şi continua operaţiunile. Acest lucru va influenţa aprovizionarea agricultorilor, în sensul diminuării accesului la materiale agricole de înaltă calitate, care asigură o agricultură durabilă şi randamente bune ale producţiei. În continuare, acest lucru ar putea duce la reducerea productivităţii, ceea ce ar pune şi mai mult sub presiune sectorul agricol şi ar periclita securitatea alimentară a României”, susţin oamenii de afaceri germani.
În plus, o astfel de interferenţă în mecanismele normale ale pieţei riscă să submineze viabilitatea pe termen lung atât a fermierilor, cât şi a actorilor din lanţul valoric şi poate încălca reglementările UE, a transmis AHK România.
Potrivit sursei citate, intervenţia pe piaţă va duce la întreruperea lanţului economic, cu consecinţe grave pentru mulţi ani de acum înainte, iar atractivitatea investiţiilor româneşti în lanţul agricol-alimentar poate fi grav afectată de astfel de măsuri.
„Având în vedere gravitatea crizei, AHK România solicită un dialog imediat şi constructiv între guvern şi părţile interesate pentru a dezvolta împreună soluţii durabile şi eficiente. Guvernul are diverse opţiuni de sprijin, precum îmbunătăţirea accesului la capitalul de lucru pentru fermieri cu garanţii de stat şi reconstruirea încrederii în cadrul sectorului. Reunind atât fermierii, cât şi companiile producătoare de inputuri agricol, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană se angajează să colaboreze cu toate părţile interesate pentru a asigura viitorul sectorului agricol din România, pentru a preveni prăbuşirea lanţurilor de aprovizionare agricolă, protejând în acelaşi timp mijloacele de trai ale celor care depind de aceasta”, se mai arată în comunicatul organizaţiei.
AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 650 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcţionează şi Centrul de competenţă pentru Republica Moldova.