Analize

Alegerile din Franţa pun presiune pe euro şi pe pieţele financiare

Posted on

Foto: iStock

Al doilea tur de scrutin din Franţa, care se desfăşoară duminică, pune sub presiune moneda euro şi pieţele financiare iar diversele promisiuni de campanie făcute de extrema dreaptă dar şi extrema stângă vor fi foarte costisitor de pus în practică, consideră Bogdan Maioreanu, analist şi comentator de piaţă al eToro.

„Scenariile privind componenţa parlamentului francez – Adunarea Naţională – sunt în principal două, iar rezultatele lor sunt legate de evoluţia datoriei publice a ţării. Diversele promisiuni de campanie făcute de extrema dreaptă dar şi extrema stângă din Franţa înaintea alegerilor anticipate au ceva în comun: toate vor fi foarte costisitor de pus în practică. Cel mai probabil scenariu pentru turul al doilea este o Adunare Naţională fără majoritate absolută, ceea ce creează provocări semnificative în formarea unui nou guvern”, a explicat Maioreanu, într-o analiză remisă AGERPRES.

Acesta a subliniat, însă, că acest scenariu este, probabil, cel mai puţin nefavorabil scenariu pentru pieţele financiare, deoarece elimină riscul unui derapaj major al finanţelor publice şi al unei creşteri bruşte a datoriei Franţei, care ar fi cauzate de programele economice ale RN (Rassemblement National) şi respectiv partidele din alianţa de stânga NFP (Noul Front Popular). În plus, ca semn că pieţele privesc acest scenariu principal ca fiind cel mai posibil, spread-ul dintre randamentele obligaţiunilor germane şi franceze pe 10 ani este în uşoară scădere, semn al încrederii investitorilor în stabilitatea financiară a zonei euro, în ciuda provocărilor şi incertitudinilor care persistă, susţine analistul citat.

„Imediat după primele rezultate ale primului tur al alegerilor din Franţa, euro s-a depreciat. Însă, recent, am asistat la o creştere a euro în raport cu dolarul american după rapoartele PMI (Purchasing Managers Index, n.r.) amestecate din Europa şi după un PMI slab al serviciilor din SUA. Euro este, de asemenea, ajutat de aşteptările că RN (Rassemblement National) nu va obţine o majoritate şi de uşurarea că Noul Front Popular, de stânga, nu a câştigat mai mult decât se aştepta în primul tur de scrutin”, a mai precizat Bogdan Maioreanu.

În cel de-al doilea scenariu, care exprimă posibilitatea ca RN şi aliaţii săi să ajungă la majoritatea absolută, se va pune presiune pe moneda euro şi pe poziţia fiscală a Franţei.

„Perspectivele unei majorităţi absolute a RN afectează mai multe sectoare ale economiei franceze. Deoarece marile bănci franceze sunt cumpărătoare de datorii de stat, acest scenariu cu extrema dreaptă la putere este de natură să aducă o creştere semnificativă a randamentelor obligaţiunilor pe 10 ani. Prin urmare, băncile ar avea de suferit, motiv pentru care, după alegerile europene, acestea au pierdut între 10 şi 15% din valoarea lor pe bursă. Un alt impact a fost asupra a două mari companii de construcţii, Vinci şi Eiffage. Acestea au trecut de la a fi acţiuni defensive la acţiuni riscante a doua zi după alegerile europene. Posibilitatea bruscă a unei victorii a RN în alegerile legislative a slăbit întregul sector, sensibil la ratele dobânzilor pe care programul costisitor al extremei drepte le-a pus sub tensiune. Dar există o ameninţare suplimentară pentru cei doi deţinători de mari concesiuni de autostrăzi: cea a naţionalizării”, a subliniat sursa citată.

Investitorii urmăresc cu atenţie rezultatul alegerilor din Franţa, deoarece acestea pot influenţa atât moneda euro, cât şi pieţele bursiere europene. În Franţa, 26% dintre investitori consideră în continuare că Europa generează cele mai bune randamente pe termen lung, conform celui mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat. Pieţele americane ocupă locul al doilea, cu 19%.

eToro este o platformă socială de tranzacţionare şi investiţii, cu peste 35 de milioane de utilizatori înregistraţi.

Cele mai citite știri

Exit mobile version