Alegerile economice și teoria jocurilor

În înțelegerea fenomenului economic există de multe ori tentația de a studia și de a interpreta doar efectele decizionale. Pare un lucru facil să găsești o legătură cauză-efect și să explici într-un mod accesibil acest lucru. Economia este însă un spațiu dinamic în care explicațiile care folosesc repere statice sunt, în cele mai multe cazuri, incomplete sau chiar eronate. 

Dar oare cum trebuie să ne raportăm la acest fenomen dinamic? Utilizarea teoriei jocurilor oferă o posibilă abordare și totodată o provocare prin încercarea de a surprinde în mediul decizional, un mediu dinamic, participanții văzuți ca jucători care iau decizii și se poziționează, în funcție de mișcarea celorlalți și de modificările care au loc în acest spațiu. Definirea unor principii de analiză care să stea la baza unui raționament economic reprezintă un punct necesar pentru o analiza pertinentă. Ar trebui așadar ca în acest demers să reflectăm la modalitatea în care conceptele economice pot fi utilizate pentru a defini un mod de analiză simplu și corect. În acest context, raționalitatea rezidă în predicția privind răspunsul celorlalți și doar prin anticiparea răspunsului oponenților se poate ajunge la decizia cea mai potrivită, ceea ce simbolizează în fapt esența teoriei jocurilor, și anume, capacitatea de a te pune în locul celuilalt și de a aborda contextul prin prisma aceluia (McMillan, 1992, pp.6-7).  

Astfel, pentru a studia modelele de creștere economică folosind teoria jocurilor, economiștii  se concentrează adesea pe modelarea interacțiunilor dintre diferiți actori, cum ar fi firmele, consumatorii sau guvernele și pe alegerile strategice ale acestora. Aceste alegeri pot include strategii de stabilire a prețurilor, decizii de investiții sau politici care au impact asupra creșterii economice. Aceste situații implică deseori conflicte de interese și evidențiază importanța cooperării și a coordonării pentru o creștere economică durabilă.

Teoria jocurilor poate fi folosită pentru a analiza interacțiunile strategice din industrii, cum ar fi oligopolurile sau concurența monopolistică, în care firmele concurează sau se înțeleg pentru a obține o situație dominantă pe piață. Prin înțelegerea stimulentelor și a comportamentelor acestor jucători, economiștii pot obține informații despre modul în care structurile de piață afectează creșterea economică.

În plus, teoria jocurilor poate fi aplicată pentru a înțelege dinamica comerțului internațional și a politicilor economice. De exemplu, se poate studia modul în care țările negociază acorduri comerciale, stabilesc tarife sau se angajează în manevre strategice pentru a obține un avantaj competitiv.

Disensiunea (și în forma ei agresivă, conflictul) și cooperarea sunt două fațete ale jocului care se manifestă și se întrepătrund în economie; este de la sine înțeles că un anume grad de conflict există în orice relație economică, la fel cum toți participanții înțeleg avantajele presupuse de cooperare. Orice situație care reclamă o decizie strategică dezvăluie o dihotomie a perspectivelor cooperării și divergenței rezultată din diversitatea scopurilor urmărite de participanții la joc. În esență, antagonismul se reduce la rezultatul unui joc cu suma nulă, în care ceea ce unul câștigă, celălalt pierde. Dar în economie, jocul este foarte rar unul cu sumă nulă. De cele mai multe ori , în aplicarea teoriei jocurilor în economie, jocurile cooperative nu se diferențiază de cele non-cooperative prin absența conflictului (Rasmusen, 2001). Fiindcă, așa cum se poate observa în practică, există o largă varietate de exemple de situații cooperative cu conflict, ca și de situații non-cooperative care nu implică prezența unui conflict.

Să încercăm să privim alegerile economice într-un mediu plin de impredictibilitate prin raportarea la toți participanții reprezintă o necesitate pentru decizii sustenabile care să limiteze situațiile conflictuale.