Conferința națională România Inteligentă „SGR la UN AN. Evaluare, învățături și direcții viitoare” s-a desfășurat luni, 18 noiembrie 2024, la Centrul de conferințe Antena 3 CNN. Evenimentul, realizat în parteneriat cu RetuRO, a explorat rezultatele și lecțiile valoroase obținute după primul an de funcționare a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) din România. Alice Nichita, Președintele Asociației Naționale pentru Băuturi Răcoritoare, a declarat în cadrul conferinței că a avut încredere în sistem încă de la debutul acestuia.
„E un proiect născut din discuții pe parcursul mai multor ani. Primele discuții le-am avut în 2016. Sunt momente simbolice, la fel ca cel de azi. În numele industriei de băuturi răcoritoare ne bucurăm că am putut implementa acest sistem. Am contribuit cu resurse financiare, umane, timp, pentru a vedea că împreună cu partenerii am dovedit că parteneriatul în sustenabilitate e de viitor. Investiția asta e gândită pe termen și lung. Anul acesta reprezintă trecerea de la teorie la practică, a venit cu foarte multe provocări.
Am avut 12 luni pentru implementare, iar România e cel mai mare sistem de garanție integrată, al doilea după Germania, dar a fost implementat și poate servi drept model pentru alte state europene.
Pentru producători, în afară de investiție, înseamnă un mijloc real și transparent pentru a ne îndeplini obiectivele. Ne dorim să atingem țintele de colectare și să închidem cercul și să avem acces la materie primă reciclată în România. E un sistem care are atât beneficii de mediu cât și economice. Trebuie să fim eficienți și financiar.
Urmă de îndoială că facem ce trebuie nu am avut niciodată. Am avut și am încredere în sistem. Atitudinea asta ne-a adus la rezultatele de azi. Nu a fost ușor, drumul e sinuos, învățăm în continuare și nu dăm înapoi”, a declarat Alice Nichita în cadrul conferinței.