Alpha Bank România a obţinut un profit net de 38 milioane de euro, în 2023, în creştere de la 33 milioane de euro, raportat în anul anterior, a anunţat, vineri, banca.
La finalul anului trecut, portofoliul de credite al Alpha Bank România a ajuns la 3,2 miliarde de euro, ca expunere netă, realizând o creştere de 9% faţă de anul precedent, în timp ce depozitele clienţilor au depăşit 3,5 miliarde de euro, în creştere cu aproximativ 18% faţă de 2022.
Activele totale ale băncii au depăşit 4,7 miliarde euro, în creştere cu 11%, de la un an la altul.
Pe segmentul Corporate Banking, Alpha Bank România a raportat o creştere de 22% a portofoliului de credite atât prin dezvoltarea relaţiilor de afaceri cu companii lideri de piaţă în sectoarele lor de activitate, cât şi prin sprijinirea industriilor şi a sectoarelor-cheie ale economiei locale.
În plus, banca şi-a intensificat prezenţa pe segmentul creditelor sindicalizate ca participant, dar şi ca aranjor în sectoare diverse, cum ar fi: energie, producţie, agribusiness, logistică sau real estate.
Pe parcursul anului 2023, Alpha Bank România a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiţii (FEI), cu scopul de a acţiona ca intermediar financiar în cadrul componentelor Competitivitate şi Sustenabilitate ale Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Totodată, instituţia s-a alăturat celor trei noi programe naţionale lansate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), menite să stimuleze înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) în România.
Volumul de noi credite IMM a crescut cu 22%, portofoliul de credite IMM avansând astfel cu 25% faţă de finalul anului 2022. Totodată, volumul de noi credite de consum s-a majorat cu 12%, în creştere cu 4% faţă de finalul anului 2022.
De asemenea, volumul tranzacţiilor iniţiate de către comercianţi şi procesate prin soluţiile de acceptare ale băncii a crescut cu 27% faţă de anul precedent, cu contribuţii solide ale fiecărui tip de terminal: POS tradiţional, Alpha phonePOS şi soluţii de tip e-commerce.
Alpha Bank România este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare şi financiare din Grecia. Activităţile internaţionale ale Grupului se extind, pe lângă România, şi în Regatul Unit al Marii Britanii, Luxemburg şi Cipru.
În România, Alpha Bank se află printre primele zece bănci, cu operaţiuni de bancă universală.