Bănci

Alpha Bank România anunță un profit net de 34 milioane de euro, în primele nouă luni

Alpha Bank România a înregistrat, în primele nouă luni, un profit net de 34 milioane de euro, în creştere cu aproape 10%, pe fondul unei evoluţii pozitive a veniturilor şi a menţinerii unui control strict al costurilor, a anunţat vineri banca.

La finalul lunii septembrie, portofoliul de credite al Alpha Bank în Romania a ajuns la 3,1 miliarde de euro expunere netă, marcând o creştere de 10,3% faţă de primele nouă luni ale anului trecut, în timp ce depozitele clienţilor s-au ridicat la 3,3 miliarde de euro, în creştere cu 19,1% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Totodată, activele totale ale băncii au ajuns la finalul lunii septembrie la 4,48 miliarde euro, înregistrând o creştere anuală de 10%.

„Profitul net a ajuns la nivelul de 34 milioane de euro, reflectând dinamica pozitivă a veniturilor şi menţinerea unui control strict al costurilor, în pofida presiunilor inflaţioniste”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, Alpha Bank Romania a înregistrat în primele nouă luni ale anului o evoluţie susţinută a activităţii, rezultatele financiare evidenţiind rezilienţa şi capacitatea băncii de a se adapta la schimbările din mediul economic actual.

Astfel, volumul creditelor noi acordate în primele nouă luni ale anului pe segmentul companiilor mari a ajuns la aproape 300 de milioane de euro, înregistrând o creştere de 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În aceeaşi perioadă, volumul creditelor noi acordate IMM-urilor a înregistrat o creştere anuală de 30%, marcând cea mai bună performanţă din ultimii 12 ani, în timp ce pe segmentul creditelor de consum vânzările noi au înregistrat o majorare de 9%.

Totodată, banca şi-a consolidat poziţia în zona soluţiilor de plată pentru comercianţi, rulajul acestora prin conturile deschise la Alpha Bank Romania înregistrând o creştere de 27% faţă de primele nouă luni al anului trecut.

În luna august, Alpha Bank Romania a anunţat semnarea unui contract de transfer de business cu Orange Money România, care se referă la preluarea activităţilor de retail şi care cuprinde portofoliul de clienţi, activele digitale de top (aplicaţia mobilă), portofoliul de carduri de credit şi angajaţii. Prin integrarea portofoliului de clienţi Orange Money România, Alpha Bank Romania îşi extinde semnificativ propria bază de clienţi şi îşi va consolida poziţia pe piaţă.

De asemenea, au fost deschise noi centre Gold, reţeaua dedicată membrilor Alpha Gold Personal Banking ajungând la finalul lunii septembrie la 29 de centre.

Totodată, banca a continuat să promoveze responsabilitatea faţă de comunitate şi educaţia financiară. În luna septembrie, Alpha Bank România a inaugurat expoziţia „Cele două feţe ale monedei. Mijloace de schimb – Capodopere ale artei”, găzduită de Muzeul Băncii Naţionale a României (BNR).

„Este pentru prima oară când Colecţia numismatică Alpha Bank, una dintre cele mai importante colecţii de monede antice din lume, călătoreşte în afara graniţelor Greciei, expoziţia putând fi vizitată până în martie 2024.”, se mai precizează în comunicat.

Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare şi financiare din Grecia. Activităţile internaţionale ale Grupului se extind pe lângă România, şi în Regatul Unit, Luxemburg şi Cipru. Alpha Bank Romania este o instituţie financiară aflată printre primele 10 bănci din ţară, cu operaţiuni de bancă universală.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top