Tehnologie

Amazon riscă un proces în Italia pentru presupusa evitare a taxelor vamale şi TVA la importurile de produse din China

Posted on

Procurorii italieni au notificat divizia europeană a Amazon şi doi dintre directorii companiei că ar putea fi trimişi în judecată pentru comercializarea unor produse provenite din China fără plata corespunzătoare a TVA la import şi a taxelor vamale, potrivit unui document consultat de Reuters.

Anchetatorii din Milano susţin că peste 1,5 milioane de produse provenite din afara Uniunii Europene au fost vândute în Italia prin platforma şi reţeaua logistică Amazon fără achitarea integrală a obligaţiilor fiscale. TVA neplătită a fost estimată până în prezent la peste 3,52 milioane de euro, în timp ce autorităţile vamale continuă să calculeze valoarea taxelor presupus evitate.

Notificarea privind încheierea anchetei a fost transmisă unui număr de 70 de suspecţi, printre care Amazon EU S.à.r.l., companie cu sediul în Luxemburg, doi directori ai grupului şi numeroşi operatori de magazine online. Aceştia sunt suspectaţi că au introdus în Italia produse fabricate în principal în China, evitând declaraţiile vamale şi plata taxelor aferente.

Potrivit procurorilor, Amazon nu ar fi implementat măsuri organizatorice suficiente pentru prevenirea încălcării legislaţiei vamale şi ar fi permis circulaţia mărfurilor prin depozitele sale, în pofida unor nereguli. Anchetatorii susţin că grupul ştia sau ar fi trebuit să ştie că aproximativ 80% dintre produsele gestionate prin sistemul său logistic italian proveneau din China, dar nu ar fi efectuat verificări adecvate asupra vânzătorilor şi documentelor vamale.

Investigaţia a devenit publică în noiembrie 2025, când poliţia financiară italiană a efectuat percheziţii la sediul Amazon din Milano şi la un centru logistic din apropierea oraşului Bergamo. Procurorii suspectau atunci că infrastructura companiei ar fi funcţionat ca un mecanism de introducere a mărfurilor chinezeşti în Italia fără plata taxelor. Ulterior, autorităţile judiciare din mai multe ţări europene au fost informate despre anchetă prin intermediul Eurojust.

Amazon a respins acuzaţiile, afirmând că respectă legislaţia din toate ţările în care operează şi solicită acelaşi lucru comercianţilor care utilizează platforma sa. „Ne vom apăra ferm poziţia în cadrul acestei proceduri nefondate”, a transmis compania americană.

Grupul a subliniat că este unul dintre cei mai mari investitori străini din Italia, cu peste 19.000 de angajaţi permanenţi, avertizând că „mediile de reglementare imprevizibile, sancţiunile disproporţionate şi procedurile judiciare prelungite” afectează tot mai mult atractivitatea ţării pentru investiţii.

Notificarea de încheiere a investigaţiei nu reprezintă o trimitere automată în judecată. Potrivit legislaţiei italiene, persoanele şi companiile vizate au dreptul să prezinte argumente şi documente în apărarea lor înainte ca procurorii să decidă dacă solicită deschiderea procesului.

Cele mai citite știri

Exit mobile version