Actualitate

Amenajarea unui birou pentru un angajat poate costa şi 15.000 de euro în Bucureşti

Posted on

Costurile cu amenajarea spaţiilor de birouri, în Bucureşti, sunt printre cele mai scăzute din Europa Centrală şi de Est, de până la 15.000 de euro pentru fiecare angajat, relevă datele publicate, joi, de o companie de consultanţă imobiliară.

Conform analizei întocmită de Cushman & Wakefield Echinox, aceste costuri au înregistrat un avans de 15-20%, în ultimul an. Cu un nivel mediu de 943 euro/mp (hard costs + soft costs), costul înregistrat în Bucureşti este cu 32% sub nivelul din Varşovia sau Praga şi cu 25% peste cel din Sofia, cea mai ieftină capitală din regiune.

În funcţie de complexitatea proiectului, a materialelor şi a soluţiilor utilizate, dar şi a sistemelor tehnice şi de securitate implementate, bugetele totale pot varia de la circa 700 de euro/mp până la peste 1.400 de euro/mp.

Cele mai mari ponderi în cheltuiala totală a unei amenajări le au costurile cu lucrările de fit-out arhitectural şi instalaţiile (51%), precum şi cele cu mobilierul (circa 30%). De asemenea, sistemele audio-video şi tehnologia de IT şi serviciile de project management şi proiectare reprezintă celelalte componente ale costurilor finale pentru amenajarea spaţiilor de birouri.

Potrivit sursei citate, un alt element care a avut impact asupra bugetelor alocate pentru amenajarea birourilor o reprezintă schimbările legislative, care impun noi norme în acest domeniu, cum ar fi obligativitatea sistemului de detecţie incendiu în pardoseală, nevoia de calitate şi impact vizual, precum şi alinierea la aşteptările angajaţilor.

Departamentul de Project Management al companiei Cushman & Wakefield Echinox a realizat, în ultimii doi ani, proiecte cu o suprafaţă de 300.000 de metri pătraţi reprezentând birouri, spaţii de retail, industriale şi de logistică, atât pentru proprietari, cât şi pentru chiriaşi. Pe segmentul de birouri, proiectele finalizate au implicat un buget de circa 30 milioane de euro, iar cel mai mare proiect realizat în ultimul an din punct de vedere al bugetului alocat are o valoare de peste cinci milioane de euro.

„Presiunea pe costuri se va reduce pe măsură ce inflaţia încetineşte, însă pe fondul incertitidinilor la nivel geopolitic care afectează mediul economic tendinţa ascendentă se va menţine şi în perioada următoare. În acelaşi timp, bugetele alocate de companii pentru aceste investiţii sunt în creştere având în vedere că schimbările de pe piaţa de birouri pe fondul adoptării modului hibrid de lucru impun o regândire a spaţiilor, dar şi investiţii mai mari în soluţii tehnice. Mai mult decât atât, punerea în practică a standardelor ESG implică costuri iniţiale mai ridicate, dar care apoi sunt amortizate prin spaţii mai eficiente energetic, şi cu impact redus asupra mediului”, susţin specialiştii în domeniu.

Cele mai citite știri

Exit mobile version