Actualitate

Amenzi de peste 1,7 milioane lei, aplicate de Inspecţia Muncii pentru neconformităţi în restaurante şi servicii de alimentaţie

Posted on

Foto: iStock

Campania naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă de către angajatorii din domeniul restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie, desfăşurată în perioada 12 – 15 iunie, s-a finalizat cu 1.212 de controale în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1,7 milioane lei.

Conform unui comunicat al Inspecţiei Muncii, au fost dispuse 471 de sancţiuni contravenţionale, din care 224 de amenzi. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 1,731 milioane lei, din care 1,284 milioane de lei pentru muncă nedeclarată şi subdeclarată.

De asemenea, au fost identificate 66 de persoane care lucrau fără forme legale.

Obiectivele campaniei au fost eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare şi creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

„Din acţiunile de control anterioare, defăşurate în cadrul campaniilor naţionale sau ca urmare a sesizărilor primite, am constatat că neconformităţile întâlnite cel mai frecvent în acest domeniu de activitate privesc angajarea personalului şi folosirea muncii nedeclarate, transmiterea, în termenul legal, a contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor, durata timpului de muncă şi munca suplimentară, stabilirea şi acordarea drepturilor salariale, întocmirea evidenţei orelor de muncă prestate de salariaţi, repausuri periodice, cel săptămânal şi de sărbătorile legale, munca de noapte. Cele mai multe persoane care prestau muncă nedeclarată au fost depistate în judeţele Buzău, Argeş şi Timiş. Pentru deficienţele constatate, inspectorii de muncă au dispus 1.506 măsuri cu termene concrete de remediere şi al căror mod de îndeplinire va fi monitorizat”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct, citat în comunicat.

Cele mai frecvente neconformităţi constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost: nerespectarea obligaţiei privind încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă şi utilizarea muncii nedeclarate; încălcarea, de către angajator, a obligaţiei privind evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru şi supunerea controlului inspectorilor de muncă a acestei evidenţe; nerespectarea obligaţiei referitoare la acordarea repausului de 24 ore după o durata zilnica a timpului de muncă de 12 ore; neaplicarea prevederilor referitoare la munca suplimentară, repausul săptămânal, programarea efectuării concediului de odihnă; nerespectarea dispoziţiilor privind regulamentul intern: întocmire, dispoziţii obligatorii, aducerea la cunoştinţa salariaţilor; nerespectarea prevederilor legale privind contractul de muncă cu timp parţial şi programul de lucru inegal;angajatorul nu a inclus în contractul individual de muncă toate elementele obligatorii a fi cuprinse, conform legii; nerespectarea prevederilor referitoare la datele transmise în REVISAL: transmiteri tardive sau incomplete, date eronate; dosare de personal incomplete.

Cele mai citite știri

Exit mobile version