Tehnologie

ANALIZĂ: 1 din 3 români recunosc că au cumpărat online de pe Shein, Temu sau Boohoo în 2023

Posted on

Foto: iStock

Fast fashion-ul a devenit o variantă accesibilă pentru multă lume, datorită preţurilor mici. Astfel, 33% dintre români au declarat că au cumpărat cel puţin o dată de pe site-urile de fast fashion, cu precădere cele din Asia, potrivit unui sondaj realizat de GLAMI.

Aplicat pe aproximativ 6000 de respondenţi, sondajul arată că 37% dintre aceştia fac cumpărături de pe platformele de fast fashion datorită preţurilor mici practicate. Pe de altă parte, 31% dintre ei evită acest obicei din cauza calităţii scăzute a produselor.

1 din 3 români a declarat că a cumpărat articole vestimentare prin intermediul platformelor de fast fashion din Asia (Shein, Temu, Boohoo), în vreme ce 62% dintre respondenţi au negat acest lucru.

Moda sustenabilă, influenţată financiar

Moda sustenabilă nu este neglijată de români, care încearcă să adopte un comportament prietenos cu mediul înconjurător. Cu toate acestea, 34% dintre respondenţi au recunoscut că încearcă să practice sustenabilitatea, însă bugetul alocat cumpărăturilor de haine şi încălţăminte joacă un rol decisiv în alegerile făcute într-un final.

Totodată, acelaşi studiu relevă faptul că 48% dintre respondenţi ar cumpăra, cu siguranţă, şi mai multe articole vestimentare dacă ar avea mai mulţi bani, în vreme ce 32% au declarat că probabil vor proceda la fel. La polul opus, 2% au răspuns că nu ar achiziţiona mai mult dacă ar avea un buget mai mare.

Alegerea magazinelor online, influenţată de facilităţi diverse

9% dintre persoanele intervievate consideră că sustenabilitatea magazinelor online este un factor esenţial. Astfel, 44% dintre aceştia se orientează după reducerile la brandurile preferate, 38% pentru calitate, 29% pentru livrarea gratuită acasă, 22% pentru preţurile mici şi 21% pentru livrarea rapidă.

Plata la livrare reprezintă, în continuare, prima opţiune în rândul comenzilor plasate de români, 62% dintre participanţii la sondaj alegând aceasta metodă. Totodată, aproximativ o cincime dintre aceştia plătesc comenzile online la plasarea lor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version