Analize

ANALIZĂ. Cât ne costă majorarea pensiilor și a salariilor din 2024

Posted on

Foto: iStock

Jurnalistul Antena 3 CNN Adrian Mănuțiu a realizat o analiză care prezintă costurile României pentru majorarea pensiilor din 2024.

Conform Legii Pensiilor care este acum în vigoare este clar că vor exista majorările din ianuarie. Ce ține de Legea Pensiilor este indexarea cu inflația, o creștere cu aproape 14%. Ce se întâmplă în septembrie vine pe reforma pensiilor.

Este pentru prima dată când putem vorbi despre impozitarea progresivă aplicată. Este foarte interesant cum se va întâmpla acest lucru într-un sistem mai bine gestionat al pensiilor, față de cel al salarizării.

Începând de la 1 ianuarie 2024, pentru pensia minimă, care este mărită o dată cu indicele inflației, este pragul care nu va fi impozitat. Din septembrie, în cazul unei pensii care este de 2.000 de lei, luând un exemplu cu 35 de ani de muncă, la valoarea punctului nou de pensie de 81 de lei, aceasta poate ajunge la 4.200 de lei.

În cazul în care colectarea nu va funcționa, dacă economia României nu va crește la procentele preconizate, dacă investițiile nu vor fi la nivelul respectiv și dacă contextul internațional nu va fi unul care să ne permită această măsură, din punct de vedere economic, decontul în 2025 va fi unul uriaș.

În acest context, noua Lege a Pensiilor ar putea avea impact asupra vârstei de pensionare. Ar putea exista o plafonare a pilonului public de pensii, sau ar putea dispărea pensiile în 10 ani. Este o problemă la nivel global.

Cele mai citite știri

Exit mobile version