Actualitate

ANALIZĂ. Vacanţele reprezintă în continuare un răsfăţ pentru români: 23% nu au fost în nicio vacanţă în ultimul an

Posted on

Foto: iStock

Vacanţele reprezintă în continuare un răsfăţ pentru români, în condiţiile în care aproape un sfert (23%) dintre aceştia nu au fost în nicio vacanţă în ultimul an şi doar jumătate şi-au permis o vacanţă mai lungă de 4 nopţi, se arată în „Cercetarea Destinaţii Vizionare”, studiu lansat vineri.

În schimb, 13% dintre respondenţi au declarat că au avut parte chiar de un mix de cel puţin o vacanţă de peste 4 nopţi şi cel puţin o mini-vacanţă de 1-3 nopţi în ultimele 12 luni.

Potrivit studiului, lansat de „Destinaţia Anului” şi Institutul pentru Oraşe Vizionare (IOV) şi realizat de agenţia de cercetare de piaţă AHA Moments, principalele motive pentru care românii merg în vacanţe sunt nevoia de recreere (61%), deconectare (60%) sau distracţie (53%). Jumătate dintre respondenţi (50%) au indicat că vacanţa este un mod de a se răsplăti sau de a avea grijă de ei (47%).

România a fost destinaţia aleasă pentru majoritatea vacanţelor din ultimul an, cu peste 90% dintre mini-vacanţe şi peste 70% din vacanţele mai lungi. Se observă însă o tendinţă de creştere a preferinţelor pentru vacanţe în străinătate, în cazul vacanţelor lungi, de peste 4 zile, în linie cu comportamentul înregistrat şi la nivel european. Pe măsură ce creşte puterea de cumpărare a românilor, creşte şi apetitul de a petrece vacanţele în afara graniţelor.

Vacanţa medie în străinătate a costat 6.000 de lei, versus 3.000 lei în România.

„Odată cu creşterea puterii de cumpărare, a veniturilor, oamenii aleg în mod firesc să călătorească mai mult în străinătate, lucru observat şi în alte ţări din Europa. Operatorii turistici din România trebuie să fie pregătiţi să facă faţă acestei situaţii, atât pentru a menţine atractivitatea pentru turiştii români, dar mai ales pentru a atrage turiştii străini interesaţi de experienţe în afara ţărilor lor”, susţine Mihai Bârsan, organizator Destinaţia Anului.

Studiul mai arată că românii preferă să îşi organizeze singuri vacanţele, cu un procent de doar 18% care apelează la agenţii de turism pentru rezervări interne şi circa 32% pentru vacanţe în afara ţării.

În România, destinaţia preferată a fost muntele, atât în mini-vacanţe (1-4 nopţi), cât şi în vacanţele extinse (peste 4 nopţi). Dintre cei 91% care au ales să îşi petreacă mini-vacanţele în România, se remarcă un procent de 18% pentru city-break-uri în ţară, o altă tendinţă de urmărit şi capitalizat pentru oraşele autohtone.

Bulgaria a fost cea mai populară destinaţie pentru mini-vacanţe în străinătate, urmată de Spania, în timp ce pentru vacanţele extinse, Grecia a ocupat primul loc, urmată de Bulgaria şi Italia.

Analiza evidenţiază câteva judeţe „campioane”, care se regăsesc în topurile respondenţilor pentru mai multe dintre criteriile analizate. Clasamentul celor mai vizitate judeţe în scop turistic include în ordine Braşov, Constanţa, Sibiu, Maramureş şi Ploieşti, în timp ce Maramureşul, Braşovul, Iaşiul, Sibiul şi Suceava sunt în topul celor mai recomandate judeţe, de către cei care le-au vizitat. Maramureşul ocupă locul 1 şi în topul judeţelor cu „Oameni primitori”, urmat de Bihor, Braşov, Suceava, Sibiu. Respondenţii au indicat de asemenea Braşovul ca judeţul cu cel mai mare scor pentru raportul preţ-calitate („Îşi merită toţi banii”), urmat de Maramureş, Sibiu, Bihor şi Suceava.

Conform cercetării, atunci când vine vorba de litoral, România este alegerea a jumătate dintre respondenţi, urmată de Grecia şi Bulgaria. 49% dintre respondenţi declară că au fost la mare în România în 2022 şi 44% intenţionează să meargă în 2023. Cu toate acestea, când se gândesc la viitor, România este singura ţară care pierde în intenţia de vizitare, în timp ce Grecia şi Turcia sunt cele mai căutate destinaţii.

„Grecia câştigă detaşat bătălia imaginii, inclusiv a gradului de recomandare. Cei care au fost acolo în ultimii 5 ani apreciază Grecia peste România la toate capitolele, cu excepţia uşurinţei cu care poţi să ajungi acolo. Cele mai mari diferenţe faţă de România sunt la capitolele curăţenie şi preţ care merită (+30%), urmată de plaje şi calitatea serviciilor (+25%). Faţă de Bulgaria pare a exista o şansă mai bună ca litoralul românesc să îşi apere cota de piaţă: există o percepţie mai bună de siguranţă, despre mâncare sau posibilităţile de distracţie cu familia. În schimb trebuie îmbunătăţită percepţia nivelului de curăţenie şi calitate al serviciilor”, arată studiul „Cercetarea Destinaţii Vizionare”.

Per total, respondenţii declară că au fost mulţumiţi de destinaţiile unde şi-au petrecut vacanţele şi le-ar recomanda cu siguranţă unor prieteni sau colegi, indiferent dacă acestea se află în ţară sau în străinătate. Zona unde se înregistrează totuşi cea mai mare diferenţă între destinaţiile din România şi cele din afara ţării este cea de „servicii de calitate”.

Cercetarea arată că este esenţial ca destinaţiile turistice să-şi promoveze recunoaşterea primită în competiţiile turistice pentru a beneficia de un impuls major de încredere din partea potenţialilor turişti. De altfel, destinaţiile premiate anul trecut în competiţia Destinaţia Anului au primit un „bonus” semnificativ de încredere – în jur de +20% din partea celor care au aflat de premiu.

Studiul mai semnalează că aproape jumătate dintre respondenţi intenţionează să îşi petreacă în România vacanţa la mare de anul aceasta şi tot atât au mers în vacanţă pe litoralul românesc în 2022.

„Cercetarea Destinaţii Vizionare a fost un proiect extrem de interesant şi complex, care ne-a permis să analizăm în detaliu comportamentul şi preferinţele turiştilor români în ultimii ani. Rezultatele ne oferă o imagine clară asupra direcţiei în care se îndreaptă turismul în România şi ne ajută să înţelegem nevoile şi dorinţele turiştilor, astfel încât România să poată oferi servicii şi destinaţii de calitate”, a declarat Manuela Mancaş, reprezentanta agenţiei de cercetare de piaţă AHA Moments.

La rândul său, Mihai Bârsan, reprezentantul competiţiei Destinaţia Anului, a subliniat că această cercetare reprezintă un studiu esenţial pentru a înţelege piaţa turistică din România şi oferă informaţii valoroase, ajutând la identificarea elementelor cheie „care pot face diferenţa între eşec şi succes într-o piaţă cu multe provocări.”

De asemenea, Felix Tătaru, preşedintele Institutului pentru Oraşe Vizionare, a precizat că: „informaţiile detaliate şi actuale furnizate de cercetarea Destinaţii Vizionare ne vor ajuta să luăm decizii mai bune şi să dezvoltăm destinaţii turistice competitive şi de calitate, care să satisfacă nevoile şi preferinţele turiştilor români şi străini. Sperăm că acest studiu va avea un impact pozitiv pentru strategiile de turism dezvoltate la nivel local şi asupra industriei turistice în general.”

Cercetarea a fost realizată în martie 2023, cuprinde o analiză detaliată a 3.000 de respondenţi cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani şi a 2.500 de vacanţe ale românilor din ultimele 12 luni, din România şi străinătate, şi se concentrează asupra atitudinilor şi obiceiurilor de vacanţă ale românilor, precum şi asupra profilului publicului ţintă al destinaţiilor turistice din ţară.

Studiul are acoperire naţională, vizând toate regiunile ţării şi toate gradele de urbanizare. Colectarea datelor a fost realizată printr-un sondaj online, iar eroarea statistică pentru acest eşantion este de 1,8%.

Studiul curent are la bază şi alte cercetări premergătoare realizate în 2021 şi 2022, cu scopul de a investiga obiceiurile românilor cu privire la petrecerea vacanţelor şi de a identifica informaţiile de inclus în studiul de anvergură realizat în martie 2023.

Misiunea Institutului pentru Oraşe Vizionare (IOV) este de crea branduri de oraş puternice, bazate pe o legatură strategică între realităţile curente ale localităţii, potenţialul neexplorat, identitatea locuitorilor şi viziunea pe termen lung. Institutul foloseşte instrumente specifice domeniilor de place branding, marketing Strategic şi placemaking pentru a dezvolta identitatea competitivă vizionară a oraşelor şi regiunilor.

Destinaţia Anului susţine comunităţile locale în efortul de afirmare a unor branduri turistice puternice în spaţiul românesc şi îşi propune să aducă un flux constant de inspiraţie pentru ce poţi vedea şi experimenta ca turist în România.

AHA Moments este o agenţie locală de cercetare de piaţă, care înglobează profesionişti de cercetare, sociologi şi oameni de marketing cu până la 18 ani experienţă. Scopul fiecărui proiect este de a aduce la masa deciziilor şi părerea românilor obişnuiţi, astfel încât percepţiile, comportamentul şi dorinţele lor să poată ghida servicii şi produse mai bine adaptate cererii.

Cele mai citite știri

Exit mobile version