Timp liber
ANAT: Durata medie a unui sejur pe Litoral a scăzut la 4,7 nopţi, în sezonul estival 2023
Valoarea medie a unei rezervări în sezonul estival 2023 a fost de 2.500 de lei, în creştere cu 5% faţă de anul precedent, iar durata medie a unui sejur a înregistrat o scădere de la 4,9 la 4,7 nopţi, relevă un studiu publicat, marţi, de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).
„Sezonul a început promiţător, însă rezervările s-au diminuat semnificativ în lunile iulie şi august. Cu toate că preţurile au crescut cu 10-20%, bugetul s-a menţinut la un nivel scăzut din cauza reducerii duratei medii a sejurului. Inflaţia, mai mare decât cea oficială, a erodat orice creştere. În plus, apa rece cu o temperatură de 13 grade Celsius în luna august este un fenomen fără precedent în ultimii 30 de ani. Primele vânzări pentru 2024 au şi început, în luna septembrie şi mai ales la hotelurile care au înţeles că anul viitor va fi probabil unul de recesiune şi ca atare nu au mărit preţurile. Există şi hoteluri care chiar au scăzut tarifele faţă de anul acesta, pentru anul viitor. Programele de „Înscrieri timpurii” oferă reduceri mari. Numărul voucherelor de vacanţă va înregistra, din păcate, o scădere la anul, datorită limitării la salarii sub 8.000 lei. Această măsură va avea ca impact o scădere a cererii. Hotelierii trebuie să promoveze o politică bună de preţuri, dacă vor să vândă”, a declarat Adrian Voican, vicepreşedinte ANAT.
Conform cercetării de specialitate, printre factorii care au generat scăderi sau au diminuat dinamica rezervărilor s-au aflat: greva profesorilor, criza din Ucraina, holera, bacteriile E. coli, drone, mine sau creşterea preţului şezlongurilor.
Staţiunea Mamaia a înregistrat, în acest an, o uşoară revenire în comparaţie cu situaţia din 2022, iar cele mai căutate hoteluri sunt cele de 3 şi 4 stele.
Aproximativ un sfert din totalul rezervărilor sunt achitate cu voucherele de vacanţă, în timp ce majoritatea turiştilor a fost reprezentată de familiile cu copii, urmate de cupluri.
Totodată, cele mai căutate staţiuni, în ordinea vânzărilor agenţiilor de turism, sunt: Mamaia, Eforie Nord, Olimp, Venus, Saturn, Cap Aurora, Jupiter, Neptun, Mangalia, Costineşti, Eforie Sud, Techirghiol şi Vama Veche. În acelaşi timp, sudul litoralului a înregistrat un plus, staţiunile cu cele mai mari creşteri fiind Eforie Nord, Olimp, Costineşti şi Eforie Sud.
Datele centralizate în studiul ANAT arată că, în 2023, valoarea medie a unei rezervări a fost de 2.500 de lei, cu 5% mai mare în comparaţie cu anul precedent, iar durata medie a sejururilor a înregistrat o scăzut la 4,7 nopţi, de la 4,9 nopţi.
Autoritatea de profil consideră că Organizaţiile de Management al Destinaţiei (OMD) Constanţa şi Mangalia trebuie să devină active în promovarea litoralului şi, la modul general, trebuie să fie lansată o campanie puternică de promovare.
De asemenea, este nevoie ca patronatele de pe Litoral să elaboreze o strategie de marketing şi promovare a Litoralului, care să implice şi participări la târgurile de specialitate.
În plus, Apele Române Dobrogea trebuie să organizeze licitaţii până la 15 martie şi să realizeze o amenajare a plajelor şi mărunţire a scoicilor. Totodată, „ar trebui să reanalizeze preţurile de închiriere a plajelor, care sunt foarte mari”, susţin oficialii ANAT.
Potrivit sursei citate, Primăriile Constanţa, Mangalia şi Eforie va trebui să soluţioneze, în măsura posibilităţilor, problema parcărilor şi a amenajării staţiunilor, iar hotelierii să promoveze o politică bună de preţuri.