Actualitate

Anchetatorii au confiscat 7 milioane de dolari după percheziţiile în cazul finanţatorului campaniei lui Călin Georgescu

Posted on

Foto: iStock

Anchetatorii au confiscat şapte milioane de dolari de la Bogdan Peşchir, cel care a finanţat campania lui Călin Georgescu pe TikTok, după percheziţiile care au durat toată noaptea la locuinţele acestuia din Braşov.

Potrivit unor oficiali din Parchetul General, percheziţiile au început sâmbătă dimineaţa şi au fost finalizate în cursul nopţii, de la cele trei locuinţe ale lui Bogdan Peşchir din Braşov fiind ridicate mai multe dispozitive, calculatoare şi medii de stocare.

Dispozitivele au fost supuse unor percheziţii informatice, după care s-a dispus transferul sumei de 7 milioane de dolari din contul lui Peşchir în conturile ANABI.

La finalizarea audierilor, procurorii au decis să-l lase în libertate pe Bogdan Peşchir, fără ca acesta să aibă vreo măsură restrictivă.

În dosar sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de coruperea alegătorilor, spălarea banilor, fals informatic şi infracţiunea prevăzută de art. 5 din OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.

Procurorii susţin că ancheta vizează posibila implicare a lui Peşchir în finanţarea nelegală a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, prin utilizarea unor sume de bani cum privire la care există indicii că ar putea proveni din săvârşirea unor infracţiuni, fiind ulterior introduse într-un proces de spălare a banilor”.

Potrivit documentelor prezentate de SRI la CSAT, Bogdan Peşchir a utilizat contul ‘bogpr’, prin care a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro pentru a finanţa campania lui Georgescu,

După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea ‘bogpr’ în finanţarea promovării lui Călin Georgescu la nivelul platformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28 noiembrie 2024, arată SRI.

Reprezentanţii TikTok au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24 octombrie – 24 noiembrie 2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea lui Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, punctează SRI.

SRI arată că finanţarea influencerilor TikTok a fost asigurată prin platforma FameUp (dedicată monetizării activităţilor de promovare în mediul online), la nivelul căreia a fost publicată oportunitatea de reclamă, alături de descrieri bine definite. „Una dintre metodele de atragere la colaborare a influencerilor români pentru promovarea candidaturii lui Călin Georgescu a fost contactarea pe e-mail a acestora de firma (…), de origine sud-africană, care oferea suma de 1.000 de euro pentru distribuirea unui videoclip realizat de aceştia”, arată SRI.

Cele mai citite știri

Exit mobile version