Finanțe personale

Angajatorii români au plătit un salariu mai mare cu 10,8% în 2022 față de 2021

Foto: iStock

Potrivit Institutului Național de Statistică costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2022 a fost 6426 lei/salariat, mai mult cu 10,8% comparativ cu anul precedent.

Câştigul salarial mediu net lunar, în 2022, a fost 3801 lei, în creştere cu 11,3% (+385 lei) comparativ cu anul precedent. Costul mediu lunar a crescut în toate activităţile economice comparativ cu anul precedent, iar cele mai importante creşteri s-au regăsit în hoteluri şi restaurante (+20,3%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+15,4%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+14,7%), respectiv agricultură, silvicultură şi pescuit (+14,4%).

Pe de altă parte, cea mai redusă creştere a costului mediu lunar faţă de anul precedent s-a înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (+1,0%).

În vederea sprijinirii unităţilor economicosociale au fost acordate transferuri de la bugetul statului către angajator pentru timpul nelucrat (în caz de şomaj tehnic din iniţiativa angajatorului, reducerea temporară a timpului de lucru, supravegherea copiilor în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ), respectiv pentru stimularea ocupării forţei de muncă prin (re)încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane (de exemplu: absolvenţi, şomeri), potrivit insse.ro.

Cele mai recente știri

To Top