Actualitate

ANPC a verificat, în iulie, peste 800 operatori economici de pe litoral; amenzile au depăşit 4,7 milioane lei

Posted on

Foto: iStock

Comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au efectuat, în luna iulie, în cadrul Comandamentului Litoral 2024, 888 acţiuni de control, la peste 800 de operatori economici din staţiunile de pe malul Mării Negre, în urma cărora au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste 4,7 milioane lei, informează ANPC printr-un comunicat.

De asemenea, pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat 477 avertismente (majoritatea acestora fiind primite de operatorii economici în perioada de consiliere).

Au fost luate, totodată, mai multe măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare de circa 430.000 lei; oprirea temporară de la comercializare a produselor cu deficienţe de etichetare sau informare, în valoare de circa 800.000 lei; oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, pentru 58 de operatori economici; propunerea încetării practicilor comerciale incorecte pentru opt operatori economici.

„Cred că dialogul şi consilierea operatorilor economici reprezintă soluţia pentru respectarea drepturilor consumatorilor şi mi se pare deplasat să invoci tot felul de scuze, pentru mizeria şi problemele pe care le găsesc, în continuare, comisarii, pe litoral, în condiţiile în care ai trecut printr-o etapă de informare şi prevenţie, din partea ANPC, şi ţi-au fost aduse la cunoştinţă prevederile legale pe care, în anii trecuţi, unii operatori economici susţineau că nu le cunosc, deşi aveau această obligaţie”, a declarat preşedinte interimar al ANPC, Sebastian Hotca, citat în comunicat.

Printre abaterile constatate se află: comercializarea sau folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilităţii minimale depăşită; condiţii igienico-sanitare precare la prestarea serviciilor de alimentaţie publică; folosirea unor echipamente frigorifice sau de gătire neigienizate sau deteriorate; utilizarea unor produse şi proceduri nesigure, în cadrul activităţii de prestare servicii de alimentaţie publică; nerespectarea condiţiilor prescrise şi declarate de depozitare a materiilor prime, a preparatelor culinare sau a băuturilor răcoritoare şi apă minerală conform indicaţiilor producătorului; nerespectarea regimului temperaturilor de depozitare pentru produsele alimentare; nerespectarea vecinătăţilor produselor în spaţiile frigorifice din unele blocuri alimentare.

De asemenea, s-au constatat şi alte abateri de la normele legale, printre care: neafişarea ingredientelor cu potenţial alergen utilizate pentru realizarea preparatelor; neafişarea menţiunilor specifice pe etichetele preparatelor obţinute din produse alimentare congelate; lipsa informaţiilor referitoare la cantităţile de ingrediente, declarţia nutriţională şi prezenţa aditivilor în produsele finite/mâncărurile furnizate de unităţile de restauraţie colective; utilizarea unor ustensile neprofesionale de bucătărie; lipsa verificării metrologice pentru unele mijloace de măsurare; utilizarea unor practici comerciale incorecte, înşelătoare; comercializarea unor jucării cu deficienţe; fără traducere în limba română a elementelor de identificare şi caracterizare, pe etichete (menţiunile referitoare la denumirea şi adresa importatorului, nemenţionarea avertismentelor si recomandărilor speciale destinate vârstei copiilor etc.), jucării notificate prin sistemul de alertă european pentru produse nealimentare RAPEX, ca fiind periculoase, jucării purtând mărci înregistrate fără a avea licenţă pentru a putea fi comercializate sau marcajul CE neconform.

În plus, au fost găsite: deficienţe privind etichetarea produselor textile; lipsa menţiunilor referitoare la compoziţia textilelor; lipsa traducerii în limba română a elementelor de caracterizare şi identificare a produselor de import; deficienţe privind indicarea preţurilor pe toate produsele expuse la comercializare şi menţionarea preţurilor per unitatea de măsură. Comisarii au constatat şi nereguli privind folosirea unor spaţii de joacă neigienizate, cu deficienţe de informare referitoare la avertismente şi modalităţi de utilizare a echipamentelor, cu componente deteriorate, care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa copiilor.

La începutul sezonului estival, ANPC a desfăşurat o amplă campanie de consiliere a operatorilor economici din această zonă, pentru a verifica modul în care aceştia sunt pregătiţi pentru a oferi consumatorilor, în vara 2024, condiţiile optime de petrecere a vacanţei, pe litoral. În urma acestor acţiuni de prevenţie, operatorii economici au primit măsuri de remediere, acolo unde era cazul, şi avertismente, urmând ca echipele ANPC să revină, după un timp, pentru a verifica respectarea prevederilor legale în domeniu.

Activitatea Comandamentului Litoral 2024 va continua până la finalul sezonului estival, iar comisarii ANPC vor veghea permanent, în această perioadă, modul în care operatorii economici îşi desfăşoară activitatea la malul Mării Negre şi respectă drepturile consumatorilor aflaţi în vacanţă şi, în mod deosebit, dacă sunt duse la îndeplinire măsurile de remediere a deficienţelor dispuse în verificările anterioare.

Cele mai citite știri

Exit mobile version