Actualitate

ANPC anunță o creştere semnificativă a numărului insolvenţelor persoanelor fizice

Posted on

Numărul insolvenţelor persoanelor fizice este în creştere în special în 2024, faţă de anii anteriori, a declarat, marţi, Mihai Silviu Stejar, şef Birou Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice din Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„În acest moment avem o creştere semnificativă (a numărului insolvenţelor persoanelor fizice, n.r.), în special în anul 2024, faţă de anii anteriori. În primul rând, trebuie să încep să vă spun că legea a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018 şi, în şase ani de zile, noi am înregistrat 400 de cereri, la nivel naţional. Dintre acestea, cele mai multe au fost înregistrate în anul 2023, respectiv 135, iar în anul 2024 până la începutul lunii martie am avut aproape jumătate din cererile din anul 2023, aproximativ 60 de dosare. Dintre acestea, 172 sunt pentru cereri pentru deschide deschidere a planului de rambursare, pentru care Comisia de insolvenţă a emis deciziile de admitere în principiu, de deschidere a procedurii, iar dintre acestea 166 sunt cele pentru care s-a deschis efectiv procedura”, a menţionat Stejar, la o dezbatere organizată Financial Intelligence.

Potrivit sursei citate, legea prevede trei forme ale procedurii de insolvenţă: procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor procedura judiciară prin lichidare de active şi procedura simplificată de insolvenţă.

„Procedura pe bază de plan de rambursare a datoriilor constă în realizarea unui plan de rambursare de către debitor, care va fi negociat cu creditorii, iar debitorul va intra în această procedură numai dacă creditorii sunt de acord cu planul şi votează planul. Procedura judiciară prin lichidarea de active se desfăşoară prin judecătorii, iar în acest caz debitorul depune cerere la judecători în a cărei circumscripţii îşi are domiciliu şi în cazul în care cererea este acceptată, se va numi un lichidator care se va ocupa de lichidarea şi vânzarea tuturor bunurilor sale. Ulterior, va intra într-o perioadă numită post-procedură în care poate să varieze între un an şi cinci ani şi în cadrul acestei perioade va plăti către creditori, din venitul său net, o sumă stabilită de instanţă”, a explicat reprezentantul ANPC.

Referitor la numărul de cereri transmise către ANPC, cele mai puţine (23) au fost înregistrate în anul 2018, iar în acest an, până la acest moment, sunt consemnate 60 de dosare.

„Se pare că numărul va fi în creştere, deoarece foarte mulţi debitori au început să fie interesaţi de această procedură. În cadrul acestei proceduri pe bază de plan de rambursare trebuie să menţionez că, în negocierea cu creditorii, majoritatea debitorilor plătesc întreaga datorie către creditori, deoarece doresc să-şi salveze bunurile de la executare silită. Oricum, legea are nişte prevederi foarte restrictive pentru debitori. (…) din experienţa pe care noi o avem, în special la Bucureşti, peste 80% dintre debitori îşi plătesc integral creanţa. Din păcate, ne-am confruntat şi cu situaţia în care unii dintre creditori, în special bănci, contestă deciziile de admitere în principiu ale comisiilor de insolvenţă. În ciuda faptului că debitorii oferă prin planul de rambursare plata întregii datorii, motivând faptul că aceştia sunt de rea-credinţă, în contestaţia pe care o adresează instanţelor de judecată”, a explicat oficialul ANPC.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version