Bănci

ANPC: Deţinătorul de card beneficiază de răspundere limitată pentru tranzacţii neautorizate, dacă a anunţat banca despre pierderea/furtul acestuia

Posted on

Foto: iStock

Deţinătorul de card beneficiază de răspundere limitată pentru tranzacţii neautorizate dacă nu a dat dovadă de neglijenţă voită sau intenţionată în legătură cu pierderea sau furtul acestuia, dacă a anunţat imediat banca emitentă sau instituţia desemnată de aceasta despre furt/pierdere, notează Paul Anghel, director general la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe pagina sa de Facebook.

Acesta a transmis o serie de sfaturi pentru limitarea responsabilităţii pentru posesorii de carduri, în cazul utilizării neautorizate.

„Poţi fi liniştit ştiind că instituţia financiară care a emis cardul tău nu te consideră responsabil pentru tranzacţii neautorizate. În calitatea ta de deţinător de card, protecţia se aplică la achiziţiile realizate de dumneavoastră în magazin, telefonic, online sau prin intermediul unui dispozitiv mobil. Ca deţinător de card, beneficiaţi de răspundere limitată pentru tranzacţii neautorizate dacă nu aţi dat dovadă de neglijenţă voită sau intenţionată în legătură cu pierderea sau furtul cardului, dacă aţi anunţat imediat banca emitentă sau instituţia desemnată de aceasta despre furtul sau pierderea cardului. Dacă sunteţi de părere că a existat o utilizare frauduloasă a contului dumneavoastră sau vă încadraţi în condiţiile prezentate mai sus, puteţi fi relaxat ştiind că beneficiaţi de protecţie. Pentru mai multe garanţii cu privire la tranzacţii neautorizate, trebuie să contactaţi instituţia emitentă a cardului dumneavoastră”, a scris Paul Anghel.

Oficialul ANPC a precizat că protecţia nu se aplică şi cardurilor comerciale, cardurilor preplătite neînregistrate sau cardurilor-cadou.

Cele mai citite știri

Exit mobile version