Tehnologie

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein

Posted on

Foto: iStock

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comunicat.

„Acţiunea se concentrează asupra posibilelor practici comerciale incorecte ale comercianţilor, în relaţia cu consumatorii, susceptibile să deformeze, în mod esenţial, comportamentul economic al acestora, respectiv potenţiale încălcări ale legislaţiei orizontale privind siguranţa produselor şi protecţia consumatorilor (reduceri neautentice) şi practici agresive – interfeţe manipulatoare (dark patterns), vânzare sub presiune (pressure – selling), recompensarea implicării unei persoane cu un produs sau serviciu cu un premiu (gamification), dar şi alte aspecte (de exemplu, legate de siguranţa produselor)” se arată în documentul citat.

În acest context, ANPC sfătuieşte consumatorii care cumpără online de pe aceste site-uri să se informeze cu atenţie, înaintea achiziţionării unui produs, asupra caracteristicilor acestuia, preţurilor afişate, costurilor de livrare, informaţiilor despre comerciant sau modalităţilor de plată disponibile.

Înainte de încheierea achiziţionării, consumatorii trebuie să verifice dacă pe site-ul comerciantului există informaţii corecte şi complete privind: datele sale de identificare (denumirea, adresa poştală şi electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăţilor comerciale şi cel de înregistrare fiscală etc.); caracteristicile esenţiale ale produsului; preţul cu toate taxele incluse; cheltuielile de livrare, dacă este cazul; modalităţile de plată şi de livrare; perioada de valabilitate a ofertei sau a preţului; existenţa şi modul de exercitare a dreptului de denunţare unilaterală a contractului.

„ANPC recomandă ca, în cazul în care întâmpinaţi o problemă atunci când faceţi cumpărături online, să încercaţi o rezolvare directă cu operatorul economic, pe cale amiabilă. Dacă acest lucru nu funcţionează, vă puteţi adresa Direcţiei de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din cadrul ANPC https://anpc.ro/ce-este-sal/, în cazul operatorilor economici cu sediu social pe teritoriul României. În cazul în care operatorul economic îşi are sediul social într-un alt stat european, vă puteţi adresa Centrului European al Consumatorilor din România https://eccromania.ro/, care vă ajută gratuit când aveţi probleme de protecţia consumatorului cu un produs sau un serviciu achiziţionat dintr-un alt stat european, vă informează gratuit asupra drepturilor pe care le aveţi în timpul unor călătorii în alt stat european si vă oferă sprijin gratuit dacă aveţi o plângere împotriva unei companii europene, în vederea soluţionării problemei. În cazul în care soluţionarea nu este posibilă pe nicio altă cale, puteţi formula o reclamaţie accesând https://sesizari.anpc.ro/, în cazul operatorilor economici cu sediu social pe teritoriul României”, subliniază comunicatul de la Protecţia Consumatorilor.

Cele mai citite știri

Exit mobile version